Opt suflete într-o cameră cu trei paturi, o sobă din tablă, un aragaz şi două mese. Fetiţele cele mici nici măcar nu realizează greutăţile familiei, ele se bucură de faptul că familia este împreună şi duc dorul tatălui.
Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic din Botoșani, a ajuns ieri la o altă familie care are nevoie de ajutor.
Este vorba despre o mamă din satul Flondora – comuna Manoleasa, care îşi creşte singură şapte copii, soţul ei fiind la închisoare pentru şapte ani.
Ioana Iacob este o mamă grijulie, dar care aproape că nu mai face faţă greutăţilor de zi cu zi. Venitul familiei constă în alocaţia copiilor şi ajutorul social acordat de stat.
Casa sărăcăcioasă nu oferă condiţii normale de trai. Copiii au vârste între 17 şi doi ani.
”Le-am găsit la masă mâncând mămăligă cu cartofi prăjiţi. Mâncau cu o poftă de credeam că au în farfurie cea mai bună mâncare pregătită la un restaurant. În cameră se află şi un televizor vechi, la care fetiţele mai văd desene animate”,
Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic din Botoșani
Familia are nevoie de multe lucruri pentru a ieşi cu bine din iarnă. În primul rând de lemne, de un aragaz nou, produse alimentare şi o maşină de spălat semiautomată. Le-ar fi de ajutor şi un televizor mai bun, jucării, hăinuţe şi orice lucru care să-i facă să uite de sărăcie.
Fetiţele cele mici nu-şi doresc multe, doar câte o păpuşă care să le mai înveselească zilele friguroase în care trebuie să stea doar în casă.
”Mi s-a rupt sufletul când am văzut atâta sărăcie, disperare şi copii frumoşi cu aripile frânte de lipsuri. Am decis să le aduc un pic de soare în viaţa lor, dar am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Vă rog din suflet să ne fiţi alături în acest nou proiect umanitar. Dumnezeu să vă răsplătească înmiit toate faptele bune! Rugămintea mea este ca dumneavoastră sa distribuiți în speranța că va dori cineva sa ne dea o mână de ajutor la împlinirea acestui vis măreț”,
Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic din Botoșani
Dacă doriți să donaţi cât de puțin o puteți face aici:
IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.
IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401.
IBAN-UL contului curent in GBP deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO08BTRLGBPCRT0530156401.
Codul Swift BTRLRO22.
Cu specificația Liliana Plesca.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024