Știrea zilei
Cadou la ziua de naștere: ALDE bate PSD și câștigă întâiul primar botoșănean, votat inclusiv de contracandidatul său

Funcția de viceprimar i-a fost probabil hărăzită botoșăneanului Ilie Oniciuc, omul care din acest punct de vedere pare să fie un monument de ghinion. A condus pe ultimul drum doi primari și din poziția de favorit a ajuns în ambele dăți pe locul II.

În anul 2011, după moartea fostului primar Dumitru Mițosu, Ilie Oniciuc a candidat pentru funcția de primar, însă a pierdut în fața lui Dorel Dorneanu.

 

Opt ani mai târziu a murit și primarul Dorneanu, iar atribuțiile de primar la Corni i-au revenit lui, conform legii.

 

15 zile

 

a purtat cocarda de primar, Ilie Oniciuc (foto stânga jos).

 

 

”În politică se poate întâmpla orice”

 

Pentru că, în ședința ordinară de Consiliu Local de la Corni care a fost convocată marți, 9 iulie 2019, funcția de viceprimar cu atribuții de primar a fost preluată de altcineva.

 

„A fost desemnat dl Vărvăruc Valerian în funcția de viceprimar cu atribuții de primar, iar eu consilier local cu atribuții de viceprimar. De la moartea dlui primar eu am fost viceprimar cu atribuții de primar. Asta a fost inițiativa consilierilor locali PSD, ALDE, PRM, PMP… Eu sunt la PSD în prezent. În politică se poate întâmpla orice, asta a fost voința consilierilor, nu e nici un aranjament, nici o problemă”,

Ilie Oniciuc, viceprimarul comunei Corni.

 

Ilie Oniciuc a pierdut fotoliul de primar la un vot. 14 consilieri locali l-au vrut primar, unul singur a votat împotrivă.

 

 

De cealaltă parte, Valerian Vărvăruc a primit cel mai frumos cadou de ziua lui. A fost votat în unanimitate, inclusiv de contracandidatul său, pentru a prelua atribuțiile de primar.

 

„Așteptăm avizul de legalitate de la Prefectură. Având în vedere că nu a fost niciun fel de înțelegere politică, e puțin mai complicat. Consilierii au căzut de acord că ar trebui să fie acolo o persoană care să se ocupe de proiectele care sunt în derulare și m-au propus pe mine. Din fericire, eu lucrez în acest domeniu, la GAL Vorona și probabil că asta i-a determinat să mă voteze. Am acceptat, acum o să vedem până când. Problema e că nu a fost nici un fel de înțelegere politică, nu știe nimeni, nici de la PSD nici de la ALDE”,

Valerian Vărvăruc, primar interimar comuna Corni (foto jos).

 

 

”M-a votat și dl Oniciuc, serios vorbesc, așa a fost”

 

Ineditul situației constă în faptul că inclusiv Ilie Oniciuc, aflat la un pas extrem de mic de a ocupa biroul de primar i-a cedat lui Valerian Vărvăruc această oportunitate.

 

Și se înregistrează astfel probabil o premieră la Botoșani, în care socotelile în desemnarea primarului interimar NU au fost politice.

 

 

„Au votat toți. Nu a fost niciun vot împotrivă. M-a votat și dl Oniciuc, serios vorbesc, așa a fost. Și dl Oniciuc chiar și el a spus: dle, haideți să încercăm să facem ceva pentru comună, să încercăm să punem lucrurile în mișcare pentru că, e chiar greu. Uitați cât timp a trecut aici la Corni și nu se întâmplă nimic și cineva trebuie să ia o decizie”,

Valerian Vărvăruc, primar interimar comuna Corni.

 

Valerian Vărvăruc a candidat la alegerile locale din comuna Corni și în anul 2012, însă din partea USL. Nu știe ce va face anul viitor, la următorul scrutin.

 

El devine astfel primul primar ALDE din istoria județului.

 

loading...
Fostul primar Dorel Dorneanu, învelit în tricolor, condus pe ultimul drum de aproape toată suflarea comunei – FOTO&VIDEO
Fost lider PSD, candidat la Primărie din partea ALDE

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
Jihad în PNL: Șefii botoșăneni de la București trimiși acasă, unul singur scapă după negocieri cu Orban, dar cu funcție mai mică
Pierderea categorică a alegerilor parlamentare de către PNL Botoșani, venită după înfrângerea de la locale, lasă județul fără reprezentanți la nivel înalt în Guvernul Cîțu. Absolut toți liberalii care au deținut funcții în Cabinetul Orban le vor pierde în scurt timp.
Instituție de la Botoșani, cu șase județe în subordine lăsată fără ȘEF de aproape două luni de zile
Situație atipică la una dintre instituțiile statului de la Botoșani. După demisia fostului șef, structura județeană a rămas practic fără conducere și doar cu o fărâmă de angajați.
ÎNCEPE VACCINAREA POPULAȚIEI la Botoșani! Care sunt botoșănenii care se pot vaccina de la finele săptămânii și UNDE sunt centrele din municipiu
Campania de vaccinare a prins un ritm accelerat și după administrarea vaccinului anti-covid către personalul medical doritor de la Botoșani, se poate trece la etapa a doua în care sunt incluse mai multe categorii sociale. Un rol important în acest moment le-a fost atribuit și primăriilor.
După sărbători, a început lupta cu kilogramele-n plus! Medic nutriționist, sfaturi pentru slăbit - Mai puțin la sală
A trecut perioada sărbătorilor, iar mâncarea tradițională din abundență a lăsat urme vizibile pentru mulți dintre noi.  Specialiștii vin cu sfaturi pentru botoșănenii care vor să dea jos kilogramele în plus.
PROTEST DE AMPLOARE la Botoșani: În jur de 100 de polițiști ies ASTĂZI în stradă, se anunță zile la rând de manifestații
100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, dar și ai Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, ies astăzi în stradă.
Se coace marea lovitură: Poate cel mai râvnit post de director la stat, pe cale să fie adjudecat de un liberal care a ratat Parlamentul
Lumea politică botoșăneană trăiește o efervescență deosebită la acest început de an. Nu, nu pentru cine știe ce proiect în favoarea celor care au votat, ci a celor pe care oamenii i-au votat, mai mult sau mai puțin.
Consilierul fostului președinte CJ, care nu a fost manager pe vreun proiect european, trimis la Bruxelles expert pe fonduri UE
De la cabinetul fostului președinte al Consiliului Județean, la un birou al Agenției de Dezvoltare Nord-Est Piatra Neamț deschis anul trecut la Bruxelles.
Pentru prima dată în 30 de ani, Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” NU se va decerna pe 15 ianuarie, SURPRIZELE vin din Primărie
Decernarea Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia, acordat fără întrerupere la Botoșani începând cu anul 1991, nu va mai avea loc pe 15 ianuarie, zi care reprezintă și data de naștere a lui Mihai Eminescu, precum și Ziua Culturii Naționale.
Domnișoarele subprefect, cu bagajele la ușă: PNL și USR pregătesc oameni noi pentru funcțiile de top din Prefectură
Reconfigurarea majorității politice la nivel național produce și schimbări la instituțiile cheie din teritoriu. La Botoșani deja se discută, deși la acest moment într-un mod mai mult neoficial, despre schimbarea celor doi subprefecți.
Loading...
Destinul tulburător al maicii Mariami Leonte: Am mare nevoie de iubirea semenilor mei, dar nu are cine să mi-o dea, căci nici ei, sărmanii, nu o mai au - FOTO
Mărturisiri impresionante cu Maica Mariami, născută în Botoșani și plecată la Domnul pe când abia împlinise 50 de ani. Mai bine de trei decenii din viață a fost monahie în Mănăstirea Văratec.
Consiliera care a trădat EXCLUSĂ definitiv din PSD Botoșani după decizii contradictorii ale judecătorilor
Ultima consilieră locală intrată în plenul municipal în fosta legislatură nu mai este oficial membră a Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Județeană Botoșani. Iar asta s-a întâmplat după o decizie a Curții de Apel Suceava, dar care la acest moment nici nu ajută, dar nici nu încurcă noua majoritate politică din Consiliul Local.
Pandemia a lovit și în sistemul de protecție al copilului de la Botoșani: Copiii NU au mai fost învoiți pentru a merge în familie de sărbători
Criza sanitară a afectat și sute de copii care se află în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
Carte cu urături și tradiții scrisă de un viitor preot: La noi în Hlipiceni este un obicei frumos în care prima zi a anului se ură fântâna gospodarului
George Gontineac s-a născut în comuna botoșăneană Hlipiceni și încă de când era copil a simțit că misiunea sa au fost oamenii. În adolescență a fost nelipsit din rândul grupurilor de colindători, însă sufletul și l-a dedicat mai ales urăturilor. Iubește și acum tradițiile din comuna natală și a compus o sumedenie de urături, cuvintele venindu-i firesc, fără prea multe strădanii.
Întrebări de demult pentru oamenii de azi: CHESTIONAR din viața noastră - GALERIE FOTO
Pentru că este sărbătoare și pentru că sufletul se așază confortabil în nevoia de frumos, vă propunem o călătorie, o invitație către inima aproapelui nostru.
Loading...
Subprefectul fără birou din Prefectura Botoșani! A stat prin sala de ședințe sau a fost „găzduită” de unul dintre consilieri
Pandemia are și partea ei bună, însă nu neapărat pentru cetățeni, ci mai ales pentru bugetarii care își desfășoară activitatea în instituțiile publice. Accesul poate fi restricționat, motivul fiind măsurile care trebuiesc luate pentru a preîntâmpina apariția de noi cazuri de coronavirus.
Povestea botoșăneanului de la Flacăra: Păunescu era o forță, un tăvălug / Mărgineanu m-a căutat, am semnat o hârtie că sunt de acord să îmi cânte piesa – FOTO&VIDEO
Dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. Dar a fost să fie muzica folk și a fost să fie un timp al trubadurilor. Și poezie. Multă poezie!
Primarul Cosmin Andrei a numit un nou arhitect șef al orașului: Am așteptări de la serviciul urbanism să...
După ani de zile de activitate în funcția de arhitect șef, Dan Sandu părăsește Primăria municipiului Botoșani.
Un student de 21 de ani, coordonatorul AUR pe Botoșani, vrea să predea ștafeta – CINE poate prelua partidul la nivel județean – FOTOGALERIE
Marea surpriză a alegerilor generale, partidul care a rupt două mandate de parlamentar de la formațiunile de tradiție din politica românească, a fost condus la Botoșani, așa cum s-a scris pe rețelele de socializare, chiar de niște copii.
Restaurantele închise de sărbători la Botoșani, mâncarea vine la comandă pentru gospodinele moderne
Pentru prima dată, cel puțin de la Revoluție încoace, anul acesta nu vor mai fi organizate mese festive de sărbători la restaurante sau petreceri în noaptea dintre ani. Nu vor mai avea loc nici concertele care scot mii de oameni în stradă.
Botoșănenii care au plecat să-și petreacă sărbătorile în țările exotice obligați să se testeze pentru Covid - 19
Anul acesta sărbătorile de iarnă sunt petrecute sub semnul pandemiei cauzată de virusul Covid-19 care a adus și o serie de restricții și care a schimbat total modul de viață al oamenilor. În unele state mai puțin, în altele cu totul. Iar aceste reguli din criza sanitară se resimt cu atât mai mult în perioada sărbătorilor, când extrem de multe familii preferau călătoriile în țări cu climat călduros pentru petrecerea Crăciunului sau pentru Revelion. Anul acesta mai mult ca oricând mai ales că „acasă” nu avem deloc zăpadă de sărbători.
Vicu=veta=valerian=0
11 iulie 2019, 14:51
Vai de capul lui!
11 iulie 2019, 14:05
Șansa PSD-ului este sa scape de toți oamenii lui Dragnea, începând cu Dancila și terminând cu ultimul membru care a susținut infractorul. Alta șansa nu exista.
11 iulie 2019, 10:31
Aici nu e vorba de persoane.Oamenii au inceput sa se fereasca de CIUMA ROSIE..
11 iulie 2019, 09:08
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„ În perioada aceasta analizăm și după aceea vom lua o decizie. Sigur sunt propuse mai multe acțiuni, dar nu am luat o decizie finală la nivel central. Am avut săptămâna trecută o întâlnire și vom avea din nou săptămân ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8741 lei
USD
Dolarul SUA
4.0207 lei
CHF
Francul elveţian
4.5221 lei
GBP
Lira sterlină
5.5103 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8742 lei
XAU
Gramul de aur
239.7608 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2318 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3648 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1094 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1670 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1865 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6553 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.4 o C
Dorohoi
-0.4 o C
Bucecea
-0.3 o C
Darabani
-2.3 o C
Saveni
-0.4 o C
Ştefăneşti
2.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.