Știrea zilei
Pe o STRADĂ din municipiu asfaltată recent mașinile NU au voie să parcheze, vecinii somați să-și bage autoturismele în curți – FOTOGALERIE

Este una dintre străzile care a stârnit multe discuții în contradictoriu în plenul municipal între cele două grupări politice reprezentantive. Dincolo de factorii decidenți sunt cetățenii de pe respectiva stradă care au așteptat ani de zile asfalt și în fața caselor lor.

Dimitrie Bolintineanu a fost propusă pentru modernizare de social-democrați, prin amendament, iar parcurgerea tuturor etapelor a durat în jur de trei ani.

 

Pentru că în prezent să se ajungă la ultimele retușuri.

 

„Lucrările au fost finalizate pe strada Dimitrie Bolintineanu, o investiție pe care am bugetat-o în Consiliu Local și care iată, astăzi suntem în etapa în care ar trebui să realizăm semnalizarea rutieră pe orizontală, pe verticală. De asemenea, este de interes să menționăm că acest drum va fi unul cu sens unic”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.

 

Prin proiectul tehnic s-a decis un sens unic pe strada Dimitrie Bolintineanu pe direcția Petru Rareș – Pictor Nicolae Grigorescu.

 

Însă edilii susțin că în funcție de realitățile din teren sau dorințele locuitorilor din zonă, sensul unic poate fi schimbat în direcție inversă.

 

 

„Este o stradă cu o lungime relativ mică, dar care a fost cerută de mult timp de botoșăneni. Se putea face mult mai repede investiția, am avut un termen de cel puțin trei ani de zile de când discutăm de această investiție. Important este că s-a finalizat, avem asfalt, o stradă extrem de îngustă care ne-a determinat să instituim acest sens unic”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.

 

300 de metri lungime are strada Dimitrie Bolintineanu și se poate spune că se regăsește în topul celor mai înguste străzi din oraș.

 

Din această cauză s-a luat decizia ca parcarea autovehiculelor să fie interzisă, în condițiile în care o singură mașină poate duce la blocarea totală a străzii.

 

„Pe această stradă mașinile nu pot fi lăsate sub nici o formă din cauză că este foarte îngustă, dar ținând cont că este o zonă de case, fiecare proprietar ar trebui să-și parcheze mașina în curte fiindcă am văzut că au curți generoase, se poate rezolva acest lucru. Doar o singură alveolă la intersecția cu această stradă, unde pot fi parcate două, trei mașini, în rest nu pot fi parcate sub nicio formă mașini pe această stradă”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.

 

218.286

lei fără TVA a fost valoarea acestei investiții, realizată cu fonduri de la bugetul local și executată, în urma unei licitații de compania Conrec.

 

Anul acesta au fost începute lucrările de modernizare și pe strada Ana Ipătescu, cu fonduri tot de la bugetul local, dar și partea de proiectare pentru Drumul Tătarilor, unde banii sunt asigurați prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

 

loading...
O botoșăneancă vrea să repare o lucrare a Primăriei cu bani proprii: Voi suporta și amenda de la Poliția Locală - FOTOGALERIE
O tânără din Botoșani a răbufnit în fața consilierilor: Vă invit, dacă aveți copii să-i plimbați cu căruciorul pe strada noastră VIDEO
Cel mai mare protest organizat la Botoșani: Trafic PARALIZAT pe cea mai aglomerată stradă din municipiu - FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
Distracție nebună în noapte cu două artiste din Moldova: inimi din umbrele, tatuaje și multă muzică, totul la 1.500 de euro – VIDEO & GALERIE FOTO
Summerfest 2019 de la Cornișa AquaPark & Sports a fost precedat joi de o distracție pe cinste la câțiva kilometri de Botoșani. La Stăuceni mai exact, acolo unde Primăria a organizat o nouă ediție a zilei comunei.
Mașinile șoferilor inconștienți vor fi RIDICATE, tramvaie blocate de 11 ori în jumătate de an
Regulamentul privind circulația rutieră în municipiul Botoșani cuprinde și o prevedere prin care autoturismele care împiedică accesul ambulanțelor sau pompierilor să poată fi relocate.
Marea ȚEAPĂ a pensiilor speciale pentru primari și viceprimari
Impactul financiar al pensiilor speciale pentru botoșănenii care au ocupat funcții de demnitate publică în trecut va fi unul de nivel minimal. Probabil că la un buget local de comună sau în alte orașe din țară efortul va fi unul simțitor, însă la Primăria municipiului Botoșani clar nu va fi considerat drept o piatră de moară. Cel puțin într-o primă etapă.
Eusebiu, prietenul lui Dumnezeu: Putem deschide foarte mulţi ochi, chiar dacă îi avem închişi pe-ai noştri, şi să facem lumea să vadă - FOTO&VIDEO
Este ghiduș, hâtru și cu toate acestea de un bun simț care îi conferă un aer aristocrat. Mâna care se sprijiină de brațul mamei nu este un semn de neputință, ci unul de împreună-umblare prin lume. Eusebiu Cristian Toma este o carte deschisă. Din care alegi ceea ce ți se potrivește. Și așa, doar așa, încep frumoasele călătorii.
ALARMĂ la un amanet din zona centrală: Un bărbat prins cu euro falși, poliția la fața locului - FOTOGALERIE
Apel la 112 după ce un bărbat s-a prezentat la un schimb valutar cu niște euro. 
Directoarea politică de la Prefectură își așază viitorul, o PSD-istă consilier județean se pregătește și ea pentru alt post în instituţie
Seria angajărilor în instituțiile publice de la Botoșani a unor persoane care fac parte din principalul partid aflat la guvernare continuă fără sfială. În ciuda numeroaselor semnale că, poate, a fost depășită o anumită limită.
Un botoșănean, locul I în lume!! Sebastian ne dezvăluie REȚETA succesului: Un mix între ceea ce cunoşti și ceea ce mai ai de încă de descoperit
Cinci medalii internaționale, o pasiune care e pe cale să devină profesie și un viitor care se anunță a fi strălucitor. Botoșăneanul Sebastian Cojocariu este doar unul dintre tinerii acestei țări care ne dau speranțe că România este mai mult decât ce vedem zilnic în arena publică.
PSD-istul care era să fie „cel mai tânăr director” a rămas simplu inspector: Nu au condus nici măcar o căruță la viața lor dar se văd deja directori
Ghinionistul anului 2019 este de departe tânărul Andrei Beilic, membru PSD în organizația de tineret și care era să fie directorul unei instituții de la Botoșani. Nu una mare și cu un număr generos de salariați, însă titulatura ar fi fost oricum de șef.
O instituție publică de la Botoșani NU are șef
O instituție publică de la Botoșani a rămas fără director de la jumătatea lunii iulie.
DISPĂRUȚII Botoșaniului: TREI femei și PATRU bărbați au intrat „în pământ”, cea mai veche dispariție este din urmă cu 36 de ani
Adeseori polițiștii botoșăneni fac apel la populație pentru găsirea unei persoane care este dată dispărută de familie. În cele mai multe dintre cazuri, cei dragi lor sunt găsiți și de cele mai multe ori este vorba despre plecări voluntare ale celor care pur și simplu vor să se rupă cu totul și definitiv de mediul familial.
A murit Sorina, fetița cu un cățel alb, din Dorohoi: Îmi doresc că rândurile astea să miște ceva - FOTOGALERIE
Sorina, fetiţa cu un căţel alb, s-a stins după mulți ani de suferință. Copila din Dorohoi i-a impresionat pe toți cei care au cunoscut-o, iar asistenta de la spitalul din București a transmis un mesaj tulburător prin care, spune ea, vrea să ajungă la inima oamenilor care lucrează în sistemul sanitar.
Minunea cu nume de sfântă de la Botoșani: 'Ne-am dorit foarte mult un copil şi am înfiat o fetiţă' FOTO&VIDEO
Şase ani de căsnicie şi o dragoste pe care cei doi nu se sfiesc să o mărturisească, mai ales prin cântec.
MĂRIUCA, fetița care s-a rugat să cânte cu copiii de pe stradă: Nu fiţi trişti, eu urc treaptă cu treaptă - FOTO&VIDEO
Are abia 8 anișori și multe premii în concursuri naționale și internaționale. Cântă în română, italiană, spaniolă, engleză și franceză. Fetița cu nume de poveste știe că muzica înseamnă mai mult decât a învăța versuri și note. Muzica este uneori un vis, alteori împlinire.
Medic botoşănean, unul dintre cei mai cunoscuţi oncologi din România: În boala aceasta nu poți spune niciodată ”s-a terminat” - VIDEO
Este fiul unui cunoscut om de cultură din Botoșani, iar mama sa a educat generații întregi de copii.
Tramvai de la Eltrans tras pe dreapta de Poliție, vatmanului i s-a reținut certificatul de înmatriculare – FOTOGALERIE cu „neregulile” tramvaiului
Situație mai puțin obișnuită în municipiul reședință de județ. În cursul zilei de joi, 25 iulie 2019, un echipaj de la Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a oprit în trafic un mijloc de transport ce aparține societății Eltrans.
SCANDAL pe Calea Națională: Bărbat în scaun cu rotile înconjurat de polițiști, totul ar fi pornit de la o femeie – FOTO&VIDEO
Zona centrală a municipiului a fost înțesată de polițiști miercuri, 24 iulie 2019, după ce un bărbat recalcitrant a adresat injurii unei femei.
Prefectul și-a angajat consilieră de 26 de ani: Am început ca vânzător și am lucrat la d-na senator Doina Federovici
Prezență „proaspătă” în echipa de conducere a actualului prefect Dan Șlincu, începând cu data de 23 iulie 2019. O tânără de 26 de ani a fost angajată pe post de consultant. 
„Bugetarii” de lux de pe stradă care prostesc botoșănenii și câștigă până la 2.000 de euro pe lună: Pleacă acasă cu taxiul
Îi vedem zilnic pe străzile aglomerate din municipiu, în pieţe, staţii şi mijloace de transport public și nu se sfiesc să întindă mâna. Se îmbracă cu haine uzate și îți spun o poveste plină de dramatism. Sunt ei, cerșetorii, pe care mulți dintre noi îi ajutăm.
RAZIE cu polițiștii de la Botoșani pe străzile orașului pentru depistarea drogaților la volan – CINE a fost ghinionistul zilei: GALERIE FOTO & VIDEO
Vineri, 19 iulie 2019, în cursul după amiezii spre seară, echipajele de la Biroul Rutier Botoșani ai efectuat o serie de controale în trafic.
Un stăpân din cartier! Un botoșănean a blocat INTRAREA într-un bloc cu lacăte, gard și masă de fier dezafectate cu Poliția și viceprimarul Murariu– GALERIE FOTO & VIDEO
Un an a durat până când eforturile unor locatari dintr-un bloc din strada Săvenilor nr. 20 din municipiul Botoșani au rezolvat o problemă care persista de aproape un deceniu. O armată de oameni din Primărie și Poliția Locală s-au deplasat în acest cartier pentru eliminarea forțată a unor bunuri de pe domeniul public.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
V-a plăcut SummerFest-ul organizat la Parcul Cornișa?
Da
Nu
Nu am participat
Declaraţia zilei
„Având în vedere amploarea artificială (nejustificată) a evenimentelor ulterioare înscrierii mele la concurs, ținând cont că modul superficial și tendențios în care au fost prezentate anumite aspecte ale vieții mele ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7305 lei
USD
Dolarul SUA
4.2682 lei
CHF
Francul elveţian
4.3593 lei
GBP
Lira sterlină
5.1654 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0142 lei
XAU
Gramul de aur
206.3020 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2418 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4457 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8919 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2029 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1834 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6345 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.