Știrea zilei
POVESTEA de culise în cazul directorilor schimbați: Surprize pe posturi înregimentate „pe vecie”, au picat șefe pesediste, Ada Macovei a revenit în forță – LISTA celor 44

Scandalul mai mult sau mai puțin oficial din interiorul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) a izbucnit în urma unor discuții de partid, prin care lui Daniel Botezatu i s-a propus să facă un pas în spate pentru ca poziția de inspector general să fie preluată de Ada Macovei, după mai bine de un deceniu de pauză.

Bătălii pe toate fronturile

 

Mutarea a fost oarecum umilitoare pentru profesorul doctor în istorie Daniel Botezatu, care a încercat să reacționeze într-o manieră dură față de partid. „În cel mai scurt timp, e vorba de zile, voi posta adevăratele motive pentru care am fost schimbat din funcția de inspector școlar general”, postase încă șeful educației botoșănene pe contul său de Facebook. Zilele au trecut, însă adevăratele motive ale schimbării nu au mai fost aduse în atenția publică.

 

Neoficial, la o ședință de la partid, Daniel Botezatu ar fi deranjat după ce ar fi transmis că el nu este asociat vreunui partid, fiind un tehnocrat numit inspector general pe meritocrație. I s-ar fi propus un post de director la Centrul de Excelență, propunere pe care ar fi declinat-o. Ulterior, a decis să plece în concediu de odihnă, în contextul în care urmau două ședințe ale Consiliului de Administrație privitoare la noua schemă a inspectorilor școlari, dar și a directorilor de unități de învățământ.

Atribuțiile de inspector general i-au fost astfel delegate Adei Macovei, în locul lui Paul Octav, cum se întâmpla în trecut, tocmai pentru ca aspiranta la postul său să-și asume și aceste schimbări din funcții.

 

Cine va conduce IȘJ până la urmă?

 

Bătălia pentru posturile de conducere de la Inspectoratul Școlar s-a transpus într-o așteptare a ordinelor de ministru, pe fondul unei bătălii politice care se dă în interiorul PNL între taberele deja cunoscute.

 

Între timp, luni, la începutul săptămânii, CA-ul s-a întrunit pentru a adopta decizii privitoare la noua echipă de inspectori școlari care urmează a fi avizată de Ministerul Educației. Ar fi ceva modificări și în rândul inspectorilor care, însă, urmează a fi făcute publice după ce se va primi undă verde de la minister.

 

Joi a urmat un nou CA pentru numirea prin detașare în interesul învățământului a directorilor și adjuncților. Ca element de noutate, anul acesta, doritorii care au vrut continuitate pe posturi au trebuit să semneze o serie de acorduri în vederea detașării pentru noul an școlar, iar unii dintre ocupanți nu ar fi fost la curent cu această nouă decizie.

 

Posturi de director apărate cu amenințări

 

În zilele premergătoare CA-ului, în biroul Adei Macovei s-ar fi ridicat voci și s-ar fi adresat inclusiv amenințări. Iar una dintre cele mai vocale ar fi fost tocmai Mihaela Prăjinariu, schimbată din funcția de director de la Colegiul Național ”A.T. Laurian”, care ar fi adoptat o poziție „de forță”. Pentru postul său, printr-o conjunctură surprinzătoare, s-ar fi pregătit Corneliu Furtună. Propunerea ar fi atras după sine o serie de amenințări cu un protest la sediul IȘJ care au și fost puse în practică joi, când mai multe cadre didactice de la Laurian s-ai deplasat cu un memoriu la Inspectorat.

 

„Doamna nu a dorit poziția de adjunct și dl Onofrei a fost singur. Le-am oferit zece acorduri, că ei erau vreo 10 și le-am spus să-și asume. Și din aceștia 5 m-au întrebat ce criteriu voi alege și le-am spus că aleg experiența profesională și vechimea în Laurian. Că așa au vrut ei. Am ales, asta este”,

Ada Macovei, inspector școlar general adjunct

 

Într-un final, postul de director i-a revenit fostului inspector școlar Daniel Bucătaru, care are o lungă experiență profesională în colegiu. Mihaela Prăjinariu a avut un parcurs fulminant în carieră în primul mandat al Adei Macovei la IȘJ Botoșani, ea având pe atunci catedră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. A devenit inspector școlar, însă nu s-ar fi acomodat în instituție, obținând ulterior numirea pe postul de director adjunct la Laurian, unde a reușit ulterior să-i ia locul lui Ioan Onofrei. Mihaela Prăjinariu a părut unul dintre directorii „înregimentați” pe funcție chiar pe perioadă nedeterminată, neexistând premise că ar putea pierde funcția de conducere. Într-un final, Mihaela Prăjinariu „ar fi pierdut lupta cu propriile-i arme”.

 

Opoziția „lăsată la vatră”

 

De altfel, o situație de acest gen se regăsește și la Școala nr. 8, unde Simona Cojocariu, în trecut pe lista PSD pentru Consiliul Local, și la un pas mic să fie învestită în plenul municipal. A renunțat prin demisie la mandatul de ales local, delimitându-se total de partid.

 

De altfel, o altă social-democrată care și-a pierdut funcția de director este Galia Hrimiuc, de la Darabani, care are și calitatea de consilier județean aleasă pe listele PSD la alegerile din septembrie 2020.

 

La fel de surprinzătoare pare să fie promovarea pe postul de director plin a Crinei Muraru la Școala nr. 11, în condițiile în care în 2020, când și-a pierdut calitatea de inspector școlar i s-a recomandat să revină la catedră, așa cum s-a întâmplat și cu alți colegi schimbați.

 

În oglindă poate fi remarcată și numirea pe postul de director al Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE) Botoșani a Cătălinei Lupașcu, consilier local PNL. 

 

Primele acuze de ilegalitate

 

Acuzată că dorește să politizeze sistemul educațional, Ada Macovei și-a asumat schimbarea a doar 44 de directori din totalul de 173, adică undeva la un sfert din funcțiile de conducere din școlile botoșănene. Iar asta în condițiile în care astfel de mutări au avut loc mai mereu la început de an școlar, înainte de organizarea concursurilor de către minister, ultimul având loc în 2017.

 

În cadrul ședinței de joi a votat împotrivă în cazul a zece dintre numiri și Paul Octav, care a fost numit pe postul de director la Colegiul Economic, motivând faptul că persoanele în cauză nu fac parte din Corpul Experților în Managementul Educației, existând în acest sens prevedere legală neabrogată. „Nu puteam să acord un vot pentru ceva ilegal”, a explicat încă inspectorul școlar general adjunct.

 

Numirea cadrelor didactice care vor ocupa, prin detașare în interesul învățământului, funcții de conducere de director sau director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar/ conexe din județul Botoșani, în anul școlar 2021-2022, începe cu 1 septembrie.

 

Din cei 173 de directori și directori adjuncți numiți joi, 4 sunt foști inspectori școlari

 

De asemenea, din cei 44 de directori/directori adjuncți nou numiți, mai mult de jumătate revin pe funcțiile deținute cu câțiva ani în urmă.

 

Iată modificările:

 

  • Școala Gimnazială nr. 1 Hudești – Ștefan Marinel i-a luat locul Mirelei Apătăchioae
  • Școala Gimnazială Dimitrie Pompeiu Broscăuți – Apostol Iuliana Andreea a fost înlocuită cu Nechifor Iulian Cătălin
  • Școala Generală nr. 1 Văculești – Butău Lăcrămioara a fost numită în locul Iulianei Vreme
  • Liceul de Artă Botoșani – Beatrice Părădie a trecut pe postul de director adjunct, locul său fiind preluat de Andreea Codruța Suhăreanu
  • Liceul Regina Maria Dorohoi – Bolohan Gabriela a fost numită în locul lui Pochișcan Emilian. Director adjunct a fost numită Ciobanu Cristina
  • Colegiul Național AT Laurian – Daniel Bucătaru numit director în locul Mihaelei Prăjinariu. Ioan Onofrei are continuitate pe postul de adjunct
  • Liceul Dimitrie Cantemir Darabani – Prisacariu Alin a fost înlocuit cu Răileanu Manuela Petronela
  • Școala Generală nr. 1 Răchiți – Pușcașu Gavrilă Simona înlocuită cu Dănilă Andreea Mara.
  • CJRAE – Alina Robu înlocuită cu Cătălina Lupașcu
  • Școala Gimnazială Dan Iordăchescu Hlipiceni – Roșca Lucian Aurel înlocuit cu Amihăesei Ciprian Adrian
  • Școala Gimnazială Nicolae Călinescu Coșula – Cornaci Marius Corneliu numit înlocuit în locul lui Sandu Maricel
  • Școala Gimnazială AI Cuza Dorohoi – Ionescu Marius i-a luat locul lui Alinei Daniela Surdu
  • Școala Gimnazială nr. 1 Orășeni – Deal – Iftode Carmen numită director în locul lui Tănasă Radu Bogdan
  • Palatul Copiilor Botoșani – Mihaela Huncă a fost înlocuită cu Mihaela Epure
  • Școala Gimnazială nr. 1 Concești – Iancu Petronela înlocuită cu Țului Lăcrămioara
  • Școala Gimnazială nr. 1 Dorohoi – Romanescu Liviu i-a luat locul Veronicăi Ivănescu
  • Colegiul Economic Octav Onicescu – Paul Octav numit director în locul Cristinei Lovin
  • Liceul Tehnologic Ștefan cel Mare și Sfânt Vorona – Lupu Daniel a fost înlocuit cu Gicoveanu Mihai
  • Liceul Tehnologic Petru Rareș Botoșani – Mardare Ioan înlocuit cu Achihăiței Radu
  • Școala Gimnazială nr. 1 Cristești – Ciobanu Bogdan numit în locul Mariei Moscalu
  • Școala Gimnazială Gheorghe Coman Brăești – Olariu Marinela înlocuită cu Cîmpanu Monica
  • Școala Gimnazială nr. 1 Ungureni – Baltariu Iuliana Flavia numită în locul Elenei Drochioi
    Școala Gimnazială nr. 1 Dumeni – Dumbravă Ciprian Claudiu înlocuit cu Murariu Lucian Mirel
  • Liceul Tehnologic Bucecea – Gușu Elena Silvia numită în locul Carolinei Enea
  • Școala Gimnazială Maria Enescu Cosmovici Mihăileni – Dumbravă Daniela Luminița, înlocuită cu Fercalu Simonica
  • Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani – Crina Muraru numită director. Postul de director adjunct i-a revenit Mihaelei Cantimir. În trecut unitatea a fost condusă de Filip Eugenia
  • Școala Gimnazială Nicolae Iorga Dersca – Afusoaie Vasile numit în locul Lilianei Fusa
  • Liceul Tehnologic Todireni – rocadă, Gontineac Maria înlocuită cu Hemen Carmen Maria
  • Școala Gimnazială nr. 1 Bălușeni – Dornean Silvia numită în locul Anișoarei Horodincu
    Școala Gimnazială Leon Dănăilă Darabani – Hrimiuc Dalia înlocuită cu Ștefănucă Dumitru Ovidiu
  • Școala Gimnazială nr. 1 Avrămeni – Prodan Verginia i-a luat locul lui Hromei Neculai
  • Școala Gimnazială nr. 1 Lunca – Bejan Vasile înlocuit cu Uliniuc Corina Elena
  • Școala Gimnazială Dimitrie Brânză Viișoara – Bejinariu Anca înlocuită cu Ceică Cristina Lumința
  • Școala Gimnazială nr. 1 Prăjeni – Bârsanu Lăcrămioara înlocuită cu Răileanu Alexandru
  • Școala Gimnazială nr. 1 Leorda – Burlacu Cătălina înlocuită cu Ionel Cristian Florin
  • Școala Gimnazială nr. 1 Blăndești – Tănasă Elena i-a luat locul Mihaelei Cantimir care a devenit director adjunct la Școala 11
  • Școala Gimnazială nr. 1 Tudor Vladimirescu Albești – Ciocan Mihai a fost înlocuit cu Buciumanu Gabriela
  • Școala Gimnazială Elena Rareș Botoșani – Simona Cojocaru a fost înlocuită cu Ciobănașu Ioan
  • Liceul Tehnologic Elie Radu Botoșani – Badea Alina Daniela înlocuită cu Vieru Nicoleta Delia
  • Liceul Dimitrie Negreanu Botoșani – Balan Constantin Liviu înlocuit cu Axinte Camelia
  • Școala Gimnazială nr. 1 Albești – Balan Nușa înlocuită cu Muțuzac Anca Nicoleta

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
După mai bine de un deceniu: Una dintre cele mai vechi directoare de liceu SCHIMBATĂ din funcție
Protest în fața Inspectoratului, zeci de cadre didactice front comun pentru o directoare de liceu
Mihaela Huncă revine la catedră! NU mai este director la Palatul Copiilor – CINE i-a luat locul

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Compania de apă a județului cheltuiește lunar aproape 20.000 de lei cu paza unei stații care nu a funcționat niciodată – FOTO&VIDEO
Compania cu drept exclusiv de furnizare a serviciilor de apă și canalizare în întreg județul continuă să înregistreze cheltuieli cel puțin ciudate. Iar contractul cu paza bunurilor și obiectivelor ar putea fi un exemplu, mai ales când sunt cheltuite sume consistente pentru obiective care nu aduc niciun beneficiu.
Primăria le ia banii proprietarilor cu clădiri sau terenuri în paragină, supraimpozitare de 400% pentru foste fabrici, cantine sau case: Îi executăm silitGALERIE FOTO
Aproape opt luni au durat verificările efectuate în municipiul Botoșani de către o comisie mixtă constituită prin dispoziția primarului Cosmin Andrei. Botoșănenii care nu-și îngrijesc proprietățile sunt buni de plată.
Șoptică și atacurile șefei CJ la adresa medicilor: Vine d-na președinte și le mai dă lecții / A făcut și ea liceul pe unde a putut, facultate, numai ea știe ce a făcut și ce licență are
Pornind de la ceea ce s-a întâmplat la Secția de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati, unde o tânără de 25 de ani a murit fără ca timp de șapte ore să primească îngrijiri medicale, deputatul Costel Șoptică a arătat pentru Botoșăneanul că asemenea tragedii se produc și ca urmare a propulsării de către PSD-iști în funcții de conducere a unor oameni care nu au vreo legătură profesională cu domeniile respective.
”Un film așa, oarecum bășcălios, la adresa unui sfânt al Ardealului” - O premieră la Unirea cum n-a mai fost alta: Unii spectatori au părăsit sala, alții s-au enervat, regizorul luat la rost VIDEO & GALERIE FOTO
Câteva aplauze răzlețe, alte câteva zeci de secunde de tăcere, foarte puține felicitări și apoi un val de întrebări acuzatoare la adresa regizorului, venit în fața spectatorilor botoșăneni pentru a discuta pe seama filmului ”Arsenie. Viața de apoi”, a cărei proiecție specială a avut loc marți seară la Cinema Unirea.
Este OFICIAL! Daune de peste 7 milioane de euro solicitate de familie în cazul Alexandra
Solicitările de daune morale urmează a fi depuse de reprezentanții legali ai familiei Alexandrei Ivanov.
Alexandra ar fi împlinit 26 de ani! Comemorare la mormânt cu peste 100 de botoșăneni, slujbă oficiată de nouă preoți – VIDEO&FOTO
Alexandra Ivanov, născută pe data de 11 septembrie 1997.Decedată pe data de 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Povestea ”made in PNL” a numirii de către Doina Federovici a unui manager liberal: Să nu se facă de rușine, îi ajutăm și cu Monica Adăscăliței la Botoșani
Decizia președintelui social-democrat al Consiliului Județean Botoșani de a numi un manager liberal la conducerea celui mai mare spital a fost una surprinzătoare, cel puțin din punct de vedere politic.
An nou, probleme vechi: Zeci de școli din Botoșani tot FĂRĂ autorizație sanitară
Și în anul de învățământ care va începe luni vor exista școli din județul Botoșani care nu dețin autorizație sanitară de funcționare.
Momente emoționante: Prima generație de la ”Electro” s-a întâlnit după 45 de ani, alături de directorul care a înființat liceul – VIDEO&FOTO
Majoritatea foștilor elevi au împlinit de ceva vreme vârsta pensionării. Au făcut parte din prima generație a actualului Colegiu Tehnic ”Gheorghe Asachi”, fostul ”Liceu Electrocontact”.
Daune de peste 1 milion de euro pentru Alexandra: Să le luăm bunurile și casele / Viața nu poate costa trei paraleVIDEO
Specializată în dreptul asigurărilor, avocata din Iași care a preluat cazul Alexandrei Ivanov are deja două sentințe cu daune care depășesc pragul de 1 milion de euro. Se gândește ca și în acest proces nivelul daunelor ce vor fi solicitate să fie ridicat.
Președintele tinerilor liberali a plecat din partid la câteva luni după ce a fost ales. Cu tot cu soție... – GALERIE FOTO
La sfârșitul lunii iunie a anului trecut Andi Buchi (foto cu ochelari) a fost ales cu o largă majoritate președinte județean al Tineretului Național Liberal. La începutul lunii septembrie a acestui an, a fost anunțat oficial drept membru al Forței Dreptei, formațiune înființată de fostul președinte PNL, Ludovic Orban și condusă la Botoșani de un alt ex-liberal, Viorel Iliuță.
Se cere OFICIAL arestarea preventivă a unor angajați ai Maternității în dosarul decesului Alexandrei Ivanov: Pot în numele dreptății să fac aceste solicităriVIDEO
Ancheta în cazul morții Alexandrei Ivanov este încă în plină desfășurare și departe de a se finaliza. Se anunță un nou maraton de audieri programate cel mai probabil săptămâna viitoare, cu țintă către personalul medical.
Patronul din Suceava care era să ne lase fără depozit de deșeuri mai prosperă patru ani la Botoșani
În 2021 și 2022, depozitul a fost la un mic pas să rămână fără autorizație de mediu, din cauza unui management defectuos care a atras amenzi de la Garda de Mediu. Anul acesta, administratorul depozitului a primit „undă verde” pentru a se ocupa de depozit încă patru ani. Liberalii de la Județ nu au scos un sunet.
Percheziții la doctorițele Oprișanu și Pitrop, medicul de gardă în noaptea morții, audiere maraton la Parchetul din Suceava
Medicul Mariana Pitrop, care se afla de gardă în noaptea în care Alexandra Ivanov a încetat din viață la Maternitatea Botoșani fără ca timp de șapte ore să i se acorde vreun ajutor medical, a fost audiată timp de șase ore în cursul zilei de vineri.
PRIMELE declarații publice ale președintelui Colegiului Medicilor Botoșani, în cazul Alexandrei Ivanov – VIDEO
La nivelul Colegiului Medicilor Botoșani a fost declanșată o anchetă disciplinară privitoare la situația ivitată la Secția de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati în cazul „Alexandra Ivanov” unul cu un puternic impact mediatic și comunitar.
Drumuri distruse de coloane de tiruri cu cereale, șefii județului anunță controale surpriză, amenzile pot ajunge și la 5.000 de euro de șofer – VIDEO
Mai multe porțiuni de drumuri județene au fost afectate de coloanele de camioane încărcate cu cereale mai ales.Cea mai afectată este zona de nord a județului unde astfel de coloane ar fi mai frecvente.
VIDEO cu imaginile înfiorătoare de la Maternitate - PRIMELE măsuri luate de noul manager: Este într-adevăr o problemă
Moartea Alexandrei Ivanov a declanșat o serie de schimbări în sistemul medical botoșănean. Nereguli grave care înainte erau trecute cu vederea sunt acum reparate.
Încep audierile familiei la Poliție în cazul Alexandra, avocata din Iași: Vă rog să aveți încredere în funcționarea justiției!
Ancheta privitoare la decesul Alexandrei Ivanov a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Procurorii i-au delegat pe polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean pentru audierea martorilor cu implicare directă.
Faimoasă în Moldova, supranumită și „avocata diavolului”, a preluat cazul Alexandra, se anunță proces de răsunet: Vom vorbi de daune uriașe / S-au rătăcit în sistemul medical astfel de psihopațiVIDEO
Gianina Vera Poroșnicu a acceptat să reprezinte familia Alexandrei Ivanov în toate etapele legale pe care le va urma dosarul care vizează moartea tinerei, de la faza de cercetare penală până la reprezentarea ca apărător legal, după ce va fi făcută trimiterea în judecată a autorilor, aceasta dacă în probatoriul administrat de anchetatori vor apărea și persoane cu calitatea de inculpați.
Șefii de la Consiliul Județean, deplasare de urgență în comuna fără apă de la Botoșani: SOLUȚIA găsită la Primărie – VIDEO& GALERIE FOTO
Conducerea Consiliului Județean a reacționat prompt la problemele pe care le întâmpină botoșănenii din comuna Blândești cu lipsa apei.Vicepreședinții instituției au preluat această misiune de a găsi o soluție de orice fel pentru rezolvarea acestei situații și pentru ca oamenii să nu mai sufere.
Parcă erai cu social democrații.Când stăteai pe la ușile psd.uluiMare directoare la SC 11.
20 august 2021, 10:55
Pe Baroi când o schimbați? Sunt atât de multe plângeri și atât de multe nereguli cât să umple trei romane. Sau vreo 4 dosare penale.
20 august 2021, 08:14
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Eram cu inima îndoită după 40 de ani dacă să mă retrag, să îmi văd pensie, dar am zis să mai rămân un an. Nu pentru cumul am rămas, deci nu mă interesează latura financiară”,Eugen Mateciuc, director APM Botoș ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9675 lei
USD
Dolarul SUA
4.6709 lei
CHF
Francul elveţian
5.1538 lei
GBP
Lira sterlină
5.7134 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1507 lei
XAU
Gramul de aur
289.1272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2571 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2837 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0071 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4698 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2037 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.3 o C
Dorohoi
17.4 o C
Bucecea
17.5 o C
Darabani
16.8 o C
Saveni
17.7 o C
Ştefăneşti
17.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.