Olteanul Zgonea arogant şi terifiant – VIDEO dialogul savuros pe seama elicopterului
La fel de arogant ca şi în urmă cu şapte luni, aşa s-a prezentat sâmbătă la Botoşani preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Acesta a aterizat la poligonul ACR după ce PSD-iştii botoşăneni au încercat o diversiune prin care jurnaliştii să nu îl filmeze.
Primarul a încercat să tragă presa pe sfoară ca să nu-l prindă pe Zgonea la elicopter
Astfel, primarul Ovidiu Portariuc le-a spus ziariştilor că al treilea om din stat va poposi pe Stadionul Municipal, iar deputatul Andrei Dolineaschi, când a fost întrebat unde va fi aşteptat vicepreşedintele naţional al PSD, a răspuns că nu ştie. În ciuda acestui lucru, atât parlamentarul, care susţinea că nu cunoaşte locul aterizării, dar şi edilul şef, care spunea că oficialul se va opri pe arenă, au venit în jurul orei 17:00 la poligonul ACR. „Pentru cetăţeni nimic nu este prea scump”, a afirmat Valeriu Zgonea când a fost întrebat de jurnalişti despre cheltuielile generate de o deplasare pe calea aerului la Botoşani.
„Noi trebuie să facem”
Ulterior, după întâlnirea de la Primăria Botoşani, acesta a fost întrebat din nou despre efortul financiar făcut pentru a participa la o distracţie, mai exact la Zilele Municipiului Dorohoi. Explicaţiile lui Valeriu Zgonea au frizat penibilul, ironia, aroganţa. „Noi suntem deputaţi, suntem aleşi. Noi trebuie să facem, asta şi în momentul în care cetăţenii te invită la o manifestare cum este cea de la Dorohoi, la 605 ani de la atestarea documentară, într-un oraş în care s-a născut cel care a făcut sistemul modern de educaţie…”, a afirmat Zgonea, moment în care un jurnalist i-a cerut din nou să răspundă la ceea ce a fost întrebat. „Pentru cei care sunt demnitari ai statului român, este obligaţia noastră în momentul în care am decis, când eram de vârsta dvs., la 21 de ani, să intrăm în democraţie. Toată chestiunea pe care trebuie să o facem noi şi avem obligaţia, este să facem toate întâlnirile oficiale”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
Dedublări: ba-i om de stat, ba-i om politic
S-a purtat un dialog savuros în care Zgonea era întrebat acelaşi lucru, iar el vorbea de deputaţii de Suceava, de Roberta Anastase, de PDL. A ajuns să se contrazică, susţinând la început că a avut o întâlnire politică la Primăria Botoşani, deşi acolo a participat şi prefectul Adrian Constantinescu, cel care măcar teoretic ar trebui să fie apolitic, iar atunci când i s-a adresat o întrebare politică a răspuns că el a venit la Botoşani în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi nu de vicepreşedinte PSD. În fine, deputatul de Dolj a scornit şi o formulare incredibilă, dar definitorie pentru comportamentul său şi folosirea resurselor publice în interes politic şi personal : „maşina mea personală de la Camera Deputaţilor”. CITEŞTE ŞI: Vicele naţional PSD Zgonea a desfiinţat PDL-ul şi pe Flutur la Botoşani
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a fost aleasă membru titular în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa.
Începând de vineri, 22 ianuarie 2021, județul Botoșani este din nou verde în context de pandemie, după ce rata de infectare la mia de locuitori a scăzut sub 1.5% și a ajuns la 1,47.
O solicitare pentru introducerea teritoriului ITI – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Dezvoltare sustenabilă și integrată în Țara de Sus în acordul de parteneriat al României cu Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2021-2027 și alocarea sumelor necesare pentru asistență tehnică în vederea elaborării strategiei teritoriului Țara de Sus, a fost semnată în cursul zilei de ieri.
Sursa infectării comunitare cu virusul COVID-19 din localitatea Havârna din judeţul Botoşani, unde incidenţa a ajuns, vineri, la 7,66 cazuri la 1.000 de locuitori, a reprezentat-o slujba religioasă de Bobotează.
Primarul Mihai Chirica și primarii a patru dintre cele celelalte șase municipii din Regiunea Nord - Est reunite în cadrul Asociației „Moldova se dezvoltă”.
Consiliul Local al Municipiului Botoşani, cu sediul în Piaţa Revoluţiei nr. 1, anunţă că în perioada 25.01.2021 – 05.02.2021 se fac înscrierile pentru licitațiile publice deschise, cu strigare, pentru rezervarea locurilor de parcare neplătite pentru anul 2020, amânate din cauza condițiilor epidemiologice, doar pentru cetăṭenii care domiciliază sau îṣi au reṣedinṭa în ZONA I - ETAPA I,
Președintele Consiliului Județean Botoșani,În conformitate cu prevederile art. 178 alin. (1) și art. 179 alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 180 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare, convoacă Consiliul Judeţean în şedinţă ordinară, pentru data de 28 ianuarie 2021, ora 10:00, în sala de şedinţe „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ, situat în municipiul Botoșani, Piața Revoluției nr. 1-3.
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu a vernisat în cadrul Zilelor Eminescu, Ediția ianuarie 2021, expoziția permanentă intitulată Botoșani – Ipotești, secolul XIX, aflată în holul Muzeului Tematic Mihai Eminescu.
Astfel, inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021 la Ministerul Educaţiei proiectele planurilor de școlarizare revizuite conform noilor reglementări.
bai Incisiv ai fost in Hunedoara la schi ? de ce ? pentru ca o sa ai surpiza sa vezi foarte multe telegondole...dar toate in mijlocul padurilor. Nu este OK ce a facut Zgonea, dar de la o plimbare cu elicopterul pana la milioane de euro aruncate ...... e cam mare diferenta, cred ca tu cam ......PDL-ist ?!
Prin anii 80, un unchi ce avea in jur de 70 de ani, ma abordeaza. Nepoate ce parere ai tu despre traiul nostru? Cred ca e loc de mai bine, raspund eu evaziv. Intotdeauna e loc de mai bine dar acum e rau! Nu vad cum am schimba raul in bine!? S-ar putea si acum dar mai greu, ar fi trebuit actionat impotriva raului de la inceput ne-lasand pe comunisti sa ia puterea. Le-am crezut minciunile si uite unde am ajuns!? Am fost fraeri, ne meritam conducatorul. Am ales prost si din 90 incoace si am ajuns si mai rau! Si se pare ca vom alege prost si de data asta. O sa avem exact conducatori pe care ii mertam...
Ajuns prin lovitura de stat in cele trei zile nebune,presedinte al camerei deputatilor,Zgonea ne crede prosti,o da in boscheti cumse spune.Doar un oltean prost si fudul asa mi se pare dom presedinte cu masina personala de la camera deputatilor.Ce ma uimeste faptul ca sunt inca oameni care ar vota cu pesedeul chiar si dupa ce i-au vazut incapabili sa guverneze tara!
D-nul Zgonea nu a inteles intrebarea. Asa a patit si in facultate de a ramas repetent cativa ani. Parlamentari Unu si unu: repetenti, chiulangii, mincinosi, puscariasi, hoti,etc. Acestea sunt valorile care ne reprezinta. Macar la alegerile acestea poate ne vom trezi, mai avem o sansa, daca nu, vai si amar de noi.
Ba baiatule sau fata ce esti, sunt doua variante: ori esti prost, ori esti PSD-ist. Zgonea a fost intrebat de elicopter fiindca a venit cu elicopterul la Botosani, adica este o chestiune de ordin local, Udrea a venit cu masina la Botosani si nu cu telegondola, ce treaba are un ziar din Botosani cu telegondola din nu stiu ce oras? Si apropos, de la Dorohoi Zgonea a plecat la Iasi la cumatria europarlamentarului PSD Catalin Ivan, tot cu elicopterul, dar despre asta nu l-a ma intrebat nimeni ca dupa aia trebuia sa-i dea telefon Elenei Udrea si sa o intrebe ce poseta a avut la nunta Elenei Basescu. Puterea v-a scos din minti in doar 5 luni de zile
Pt. "Incisivul". In link vad o simpla si normala relatare. Unde e incisivitatea? Unde e hartuiala de intrebari(normala si fireasca in cazul nesimtirii unora). Unde e madam Udrea intrebata de ce a aruncat bani pe telegondole la dracu in praznic? Etc etc.
In lipsa de alte comentarii, uite cum "nu a fost" presa incisiva cu Boc si Udreahttp://www.botosaneanul.ro/stiri/exclusiv-boc-primit-mia-flutur-victor-prisecariu-galerie-fo/http://www.botosaneanul.ro/stiri/exclusiv-premierul-pleiada-oficialitati-au-descins-la-miezu/
Aroganta unde este? Voiati sa vina cu bicicleta poate? Aroganta e la madam Udrea si Basexu care au venit la Dorohoi la inundatii si fugeau din calea oamenilor. Poate nu ati uitat episodul cand elicopterul trogloditilor de la PDlachi in loc sa aterizeze pe stadionul Dorohoi a aterizat in spatele stadionului ca sa nu dea ochii cu oamenii. Apoi Baselu si gasca mafiota au fost scosi de SPP-ei si dusi la cateva case pregatite dinainte pentru poze. ASTA ESTE ADEVARATA AROGANTA SI MARLANIE. PUNCT.
Mai, daca ati fi fost atat de incisivi si cu hotii de la PDL, nu doar cu cei de la PSD, Portariuc n-ar fi ajuns primar, iar bulevardul nu s-ar fi facut de 3 ori si tot degeaba...Cu madam Udrea si Mister Boc, cand au venit la benchetuiala la Rapsodia, iar n-a fost nimeni foarte curios ... Deci, mai moale.
"Din nefericire, avem persoane care beneficiază de ajutorul social, de venitul minim garantat, beneficiază și de ajutorul pentru sprijinirea familiei, au și alocațiile pentru copii, au și ajutorul pentru încălzire. Am făcut o ...