O femeie era să rămână fără o sumă de bani.
Un jandarm care acţiona în această dimineaţă în zona Pieţei Centrale a municipiului Botoşani în ţinută civilă, pe linia combaterii furturilor din buzunare, a prins în flagrant o femeie care a sustras 200 de lei din geanta unei bătrâne.
Fapta a avut loc pe scuarul care desparte sensurile de mers de pe strada Calea Naţională, aglomeraţia din zonă dându-i ocazia hoaţei de a scoate banii din buzunarul lateral al poşetei fără a fi observată de bătrână, care era preocupată să nu scape din mâini un tort pe care îl cumpărase ceva mai devreme.
Jandarmul a intervenit prompt şi a reţinut făptuitoarea, după care a ajuns-o din urmă pe femeia păgubită şi i-a explicat motivul pentru care a oprit-o.
Un echipaj de jandarmi a preluat făptuitoarea şi a condus-o la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, după care a predat-o poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigare a Criminalităţii pentru continuarea cercetărilor, tânăra nefiind la prima ,,ispravă” de acest gen.
Recomandăm cetăţenilor care tranzitează zonele aglomerate să aibă grijă de bunurile personale, să ţină în faţa corpului genţile în care au anumite sume de bani, cu fermoarele închise, pentru a le avea la vedere şi pentru a nu da ocazia altor persoane să le deposedeze de bani sau obiecte de valoare.
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
DETALIUL care l-a marcat pe Valeriu Iftime la prima ședință a Consiliului Județean Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Șofer BEAT criță prins de polițiștii rutieri la plimbare prin oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024