„Am construit cât de mult am putut, am întemeiat o familie frumoasă, am sprijinit multe alte familii, am dezvoltat o localitate. Acum, după ce cred că am lăsat ceva în urma mea pe unde am trecut, consider că este momentul să întorc binele primit și comunității care m-a format, așa cum spuneam la început, orașului Botoșani. Cum niciodată nu mi-a fost teamă să am unde crește, am acceptat. Mai grav este să fim mereu în umbra unui stejar, sub care nu crește nimic. Cu colegi cu care împărtășesc aceleași idei - de a face echipă, de a dezbate proiecte, de a aduce un plus comunității, oamenilor, botoșănenilor – mă prezint în fața dumneavoastră astăzi ca omul care vrea să ridice orașul acolo unde îi este locul”
Lucian Borfotină, primarul comunei Cristești
Primele TREI priorități anunțate de Valeriu Iftime la Consiliul Județean – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ACUM: A început prima ședință de CJ condusă de Valeriu Iftime – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după o tură cu motocicleta
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024