Finanțatorul FC Botoșani și-a făcut calculele referitor la meciul cu FCSB care va avea loc duminică și a comentat situația ultimei clasate.
După două egaluri consecutive, FC Botoșani a revenit pe ultima poziție în Superligă, cu 20 de puncte, 10 sub locurile sigure. Pentru moldoveni urmează un final infernal de sezon regulat: FCSB și U Cluj în deplasare, Sepsi și Farul acasă.
Valeriu Iftime glumește că vrea 12 puncte, practic victorii pe linie în meciurile menționate, potrivit gsp.ro.
„După ce a venit Bogdan (n.r. - Andone, antrenorul) și a început să-mi spună cam care sunt găurile noastre, și având în vedere cum jucăm acum, eu.. zic că putem! Dar nu e ușor, trebuie să câștigăm puncte iar în play-out să jucăm bine. Mai avem 4 meciuri, luăm 12 puncte. Bat Steaua, bat Sepsi, mă distrez la Cluj, apoi vine acasă Viitorul. Vă dați seama ce de puncte fac?”,
a transmis el, râzând, la Liga DigiSport.
Iftime a investit masiv în iarnă, în speranța că echipa din Botoșani va evita retrogradarea.
„Dacă începeam campionatul cu echipa asta, jur că mă băteam la play-off! Cu echipa de acum. În vară a fost dezastru mare. Investițiile din această iarnă le-am făcut de ambiția botoșănenilor. Pe cuvântul meu! M-au luat toți la trântă. «Bine, dom'ne, facem tot ce putem, numai să reușim». Dar unde mă duc eu dacă o să picăm în Liga 2? Avem 4 milioane de euro cheltuite. Am ridicat bugetul de salarii. Am început cu 3-4 mii de euro în Liga 1, am ajuns la 4-5, acum sunt la 7-8. Și trebuie să fie 9-10 mii dacă vrei echipă de play-off”,
a mai spus patronul ultimei clasate.
Finanțatorul Botoșaniului nu are mari speranțe de la meciul cu FCSB:
„Șanse mici. Dacă mă iau după palmares, nici n-aș merge să joc. Dar eu cred în frumusețea acestui sport. Când nu te aștepți se poate întâmpla o minune. Așa că visez la fiecare joc cu FCSB că pot câștiga, apoi mă trezesc a doua zi și mă tot scarpin la ochi, să văd dacă e noapte și trebuie să mai visez o dată. Nu, eu cred că putem. Echipa e bună acum, solidă. Trebuie să ne apărăm bine, avem pregătire fizică bună. Avem jucători talentați la mijloc și în față, pot da gol”.
Partida cu FCSB va avea loc duminică, 25 februarie, ora 20:00 pe Arena Națională.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024