Centrul Europe Direct Botoșani, împreună cu Asociația B-Right Media organizează miercuri, 26 ianuarie 2011, începând cu orele 18.00, sub egida Anului European al Voluntariatului, prima ediție a evenimentului “Seara Voluntarilor Botoșăneni“.Manifestarea își propune să le ofere recunoaștere acelor persoane care își pun timpul, experiența și talentul în slujba concetăţenilor, la Botoșani, fără a primi vreo retribuție financiară.
În cadrul evenimentului își vor premia voluntarii organizații din toate domeniile de activitate, de la social, la cultură, media, informare europeană, tineret, educație, protecția mediului: Asociația B-Right Media, Centrul Europe Direct, Fundația Estuar – Filiala Botoșani, Crucea Roșie România – Filiala Botoșani, Asociația pentru Copii „Il Girotondo”, Asociația „Ne Trebuie Speranță”, Asociația Culturală „Vis de Artist”, Grupul de Explorări și Operațiuni Speciale Botoșani, Asociația Triumf, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală. De asemenea, vor fi premiaţi voluntari implicaţi în organizarea și desfășurarea, la Botoșani, a două importante evenimente. Este vorba despre campania „Let’s Do It Romania” și Târgul ONG. Lista rămâne deschisă și îi invităm pe alţi colegi ai noştri din sectorul ONG botoşănean să ni se alăture, până în preziua evenimentului.
ONG-urile botoșănene vor acorda diplome voluntarilor de toate vârstele și profesiile, de la elevi de școală și liceu sau studenți până la personalități locale botoșănene. Printre laureați se numără cetățeni români, italieni și americani. Diplomele vor fi oferite în cadrul unui spectacol a cărui regie artistică este semnată de prof. Cătălina Constantinovici, din care nu vor lipsi muzica, dansul și teatrul, asigurate de Asociația Culturală Vis de artist, Clubul de Dans Sportiv Unik Dance, Școlile nr. 12 și 13, trupa Katharsis de la Colegiul A.T. Laurian, corul de la Liceul Pedagogic.
Pentru mai multe detalii referitoare la eveniment, organizatorii vă stau la dispoziție la adresele de e-mail
[email protected] (Centrul Europe Direct) și
[email protected] (Asociația B-Right Media).