Asemeni votului de la alegerile europarlamentare și la referendum Botoșanii par să nu facă parte din România. Dacă la noi câștigă PSD, în timp ce în țară învinge PNL, la plebiscit suntem campionii votului împotrivă.
La ambele întrebări botoșănenii ocupă prima poziție cu răspunsuri negative: 21%, respectiv 20%.
Întrebările au fost:
1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”
2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?
Cu alte cuvinte, din întreaga țară, cei mai mulți oameni care doresc grațierea corupților, fapte proprii mai ales politicienilor, sunt botoșănenii.
Și tot botoșănenii sunt primii din țară care acceptă ca Executivul să adopte acte normative prin care se pot rezolva, fie și parțial, problemele de natură penală ale politicienilor și nu numai.
La prima întrebare Botoșani ocupă primul loc alături de Mehedinți, iar la a doua împreună cu Giurgiu, același Mehedinți, Olt și, bineînțeles, Teleorman.
Cele mai mici procente, de 9% la prima întrebare, s-au înregistrat în Cluj și în sectorul 6 din București și tot de 9% la a doua întrebare în același Cluj, la Sibiu și, din nou, în Sectorul 6 din capitală.
Cu alte cuvinte, cetățenii din zonele mai bogate ale țării au realizat că progresul și dezvoltarea vin inclusiv prin eliminarea corupției, pe când în părțile sărace ale țării corupția nu este privită ca o mare problemă.
Toate aceste lucruri se întâmplă în condițiile în care, oricum Botoșani a avut și a treia cea mai slabă prezență la referendum din întreaga țară.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Bărbat BEAT criță prins de polițiștii de frontieră botoșăneni pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Bărbat prins pe camerele video ale orașului în timp ce distrugea un indicator stradal
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Trezirea la realitate: S-a votat pentru scoaterea dalelor de tramvai de pe Calea Națională
Gabriela Erdic
Sep 30, 2024