Știrea zilei
ATENȚIE! Anunțul anului pentru liniștea străzilor din Botoșani în 2018: În sex, în război şi în alte nenorociri nu sunt reguli

Disputele pe seama informării prezentate la începutul săptămânii de Inspectoratul de Poliţie Judeţean în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) au generat şi momente amuzante.

Iar responsabil principal a fost preşedintele ATOP din precedenta legislatură, care şi-a exprimat într-un mod plastic dezamăgirea faţă de unii cetăţeni care solicită oamenilor legii să îşi facă treaba, însă foarte puţini sunt cei care cooperează şi care îi ajută. Ba mai mult, atunci când sunt ridicaţi unii infractori sau contravenienţi, chiar o parte a cetăţenilor protestează la adresa poliţiştilor.


„În în sex, în război şi în alte nenorociri nu sunt reguli. Un poliţist poate să folosească forţa şi datorită stării emoţionale uneori, adică şi acela trebuie înţeles. Îi ceri sprijinul. Am văzut multe situaţii când strigă: «uite, îi dă în cap, îl face». Vine poliţistul, intervine, când să-l ducă la secţia e poliţie, toţi trag de dânsul să-l ia înapoi. Păi da voi nu sunteţi instanţă, nu sunteţi autoritate. Deci asta este naţia română”,


Dumitru Zmău, membru ATOP.


Pe de altă parte, fostul şef al Poliţiei Rutiere şi-a exprimat nemulţumirea faţă de numărul mare de fapte cu autor necunoscut, arătând că dosarele respective nu mai au parte de vreo atenţie a oamenilor legii.

”Dezvoltă totuși, cum sexul nu are nici o regulă?” a întrebat Gheorghe Vâzdoagă, membru ATOP.


Fostul șef al Poliției Rutiere a recunoscut că ”și eu am mai trimis niște AN-uri pe Valea Luncii, că unul a murit era a lui și nu știu ce”, dar a realizat impactul unor astfel de decizii atunci când i s-a furat lui și a fost chemat de procuror să i se transmită că nu i s-au mai găsit bunurile.

 

loading...
Dispute violente până pe scările Prefecturii, pe informarea Poliţiei: Cât suntem de proşti / Mă băgaţi în formol VIDEO
Descinderi cu mascați și arme în inima hoților de buzunare, mahalale răscolite, jurnaliști amenințați – GALERIE FOTO & FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

 

download from google playdownload from apple store
Elevii botoșăneni și martirii despre care manualele nu le vorbesc: ”Este o problemă cu învățământul și cu modul în care este predată istoria la școală” - VIDEO&GALERIE FOTO
În ziua Înălțării Domnului, pe 10 iunie 2021, zeci de elevi fost premiați pentru lucrările înscrise în competiția ”Sfinții închisorilor”, un concurs devenit deja tradiție în orașul care se află pe harta neagră a fostelor pușcării comuniste.
Locul SECRET de la Botoșani unde femeile bătute sunt cazate gratuit, cele mai multe REFUZĂ: Nu vreau o viață independentăFOTOGALERIE
Anual sunt sute de botoșănence bătute de soți, iubiți sau chiar de copii. Multe dintre ele însă nu cer ajutorul specialiștilor și se complac în bătăi și umilințe. La Botoșani există chiar și o locuință pentru victimele violenței domestice, însă este ocolită.
Misterele bolii: Botoșani e pe penultimul loc din țară la vaccinare, dar totuși nu mai avem aproape deloc cazuri noi
Ne confruntăm la Botoșani cu o situație paradoxală, dacă ținem cont de cifre: deși de săptămâni bune județul nostru ocupă penultimul loc din România ca procent al populației vaccinate, noile cazuri sunt pe cale de dispariție.  
Un liberal a devenit director la instituția care nu a avut conducere mai bine de jumătate de an
Timp de șapte luni o instituție de la Botoșani nu a avut director. A fost organizat concurs, iar începând de luni, 7 iunie 2021, Agenția Teritorială Nord – Est din cadrul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) Botoșani are în sfârșit o nouă conducere.
Se pregătește scoaterea la concurs a postului de director pe care de patru ani se perindă doar interimari: E loc pentru toată lumea
Ministerul Sănătății va scoate la concurs posturile vacante din Direcțiile de Sănătate Publică (DSP), unde ”am constatat că există un mare deficit de personal, mai ales de personal specializat”, a declarat ministrul Ioana Mihăilă, la Interviurile HotNews LIVE.
Cinci agenți de la ”Rutieră” ridicați de DNA revin în Poliție
O parte a polițiștilor de la Serviciul Rutier care au fost ridicați la mijlocul săptămânii de procurorii anticorupție își vor relua activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
ȘASE ani de la tragedia care a lăsat doi copii orfani, amânări peste amânări la proces
Doi soți au murit într-un cumplit accident care a avut loc pe 6 iunie 2015 în „intersecția morții” de la Orășeni Deal. Au trecut exact șase ani și procesul încă este pe rolul Judecătoriei Botoșani.
Se termină mandatul directorului de la ”Apă”, nepotul unui primar PSD pregătit pentru post: 2 milioane de euro în joc
Cele patru luni de interimat ale lui Gabriel Cîrlan în fruntea companiei de apă și canalizare a județului se termină în prima decadă a acestei luni, iar informațiile privind înlocuirea sa au circulat chiar înaintea ședinței consiliului de administrație din luna mai.
”Privighetoare” la Poliția Rutieră? Cinci agenți ridicați de DNA s-au pensionat înaintea descinderii și a adoptării legii prin care polițiștii corupți nu mai primesc pensie de serviciu
”Facem precizarea că cinci dintre agenții față de care s-au luat măsurile preventive și-au încetat activitatea prin pensionare, in luna mai a.c.”. Acesta este finalul unui foarte scurt comunicat de presă pe care Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) l-a trimis joi dimineață, după descinderile efectuate de Direcția Națională Anticorupție la Serviciul Rutier.
Loading...
Polițiști ieșiți ”mascați” din sediul de la ”Rutieră”: telefoane, înscrisuri de la etiloteste și hard disk-uri de la radar, ridicate de procurori - VIDEO & GALERIE FOTO
De la primele ore ale dimineții a fost o adevărată desfășurare de forțe la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului pentru Poliție Județean (IPJ). Au avut loc percheziții atât la sediul din Zona Industrială, cât și la locuințele mai multor polițiști.
Prefectul schimbă foaia: Directorii puși la treabă cu un raport „cheie”, posturile libere și reclamațiile împotriva funcționarilor se spun la toată lumea – DOCUMENT        
Directorii mai multor instituții deconcentrate de la Botoșani vor avea de făcut raportări trimestriale pentru Instituția Prefectului. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a pus la dispoziție și un model-cadru, dorința fiind să se pună accent pe eficiență și indicatori de performanță. Iar statisticile cu cifre mulțumitoare pe care șefii le scot în evidență ori de câte ori au ocazia să fie lăsate pe un plan secund.
CHESTIONAR: Copiii pandemiei răspund părinților, orașului și lumii întregi: Bucurați-vă de tot ce aveți, că nu ştiţi ce aduce ziua de mâine / Păcat că trebuie să plătești ca să intri la locul de joacă!
Pentru că viața în pandemie a lăsat urme nu doar în existența adulților, ci și în a celor mici, i-am provocat pe copiii din Botoșani să răspundă unui Chestionar, dar și să transmită mesaje către generațiile din viitor. Un arc peste timp, o punte a copilăriei pe care cei mici și-au însușit-o cu seriozitate și, pe alocuri, chiar cu maturitate.
Pe bani europeni: Guvernul face la Botoșani sistem de lansare al rachetelor care... rup norii
Județele Botoșani și Suceava vor dispune de un sistem de lansare al rachetelor antigrindină. Investiția va fi finanțată prin PNRR și a fost confirmată de ministrul Agriculturii prin intermediul unei corespondențe purtate cu vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților.
Director de bancă lăsat fără telefon în Piața Centrală! A cerut imagini de la Poliția Locală și a fost trimis la IPJ, camerele video din zonă sunt doar de decor
Întâmplarea a avut loc spre finele săptămânii trecute. Directorul unei instituții bancare a rămas fără telefonul mobil în zona parcării cunoscută drept „Comaliment”. Dincolo de funcția deținută de păgubit, rămân în această categorie și ceilalți botoșăneni furați sau înșelați în Piața Mare.
Loading...
Apeluri peste apeluri pentru vaccinare, maratoane unul după altul, dar la Botoșani prefectul, șefa CJ și primarul NU s-au imunizat
Conferințe de presă, acțiuni maraton din mașină, din corturi, în fața Prefecturii sau cu intrare gratuită la muzeu. Apeluri la conștientizarea importanței vaccinului. Discursuri peste discursuri.
Luceafărul cu saxofon a plecat să cânte pentru îngeri, pe pământ au rămas prea puține cuvinte pentru a descrie durerea – VIDEO & GALERIE FOTO
”Astăzi s-a stins un luceafăr de pe cerul vieții noastre”. Acestea au fost cuvintele rostite de preotul Ionuț Apetrei la finalul slujbei de înmormântare care a avut loc marți la Biserica Sfântul Ilie din Dealu Mare, acel cartier-sat de la intrarea în Dorohoi dinspre Botoșani.
Primar trimis acasă de prefect, o liberală pregătită să-i ia locul
Primarul botoșănean care își pierde mandatul la opt luni de la alegerile locale stă să plece din Primărie.
Tragedie: Fiul patronilor de la Popas Cucorăni a decedat într-un accident rutier
Fiul administratorilor de la Popas Cucorăni a decedat duminică dimineață într-un cumplit accident rutier.
CONCURS la Primărie pentru amenajarea unor sensuri giratorii, de la statui din paie la monumente inedite – GALERIE FOTO & VIDEO
Patru sensuri giratorii din municipiul Botoșani vor fi amenajate cu fonduri europene în baza unor idei venite de la cetățeni ai orașului, care au participat la un concurs în acest sens.
Podul de iubire între vii și morți! În alte părți la loc de cinste, la noi la voia întâmplării: Cimitirul ca o carte de istorie, Botoșani iar repetent, războiul cu natura pare pierdut – GALERIE FOTO
Se spune că există un tărâm al celor vii şi unul al celor morţi, iar podul care le uneşte este iubirea. Spune acestui pod cimitir sau loc de veci. Ar fi trebuit să  fie un muzeu în aer liber, dar seamănă deseori cu un tărâm uitat.
Agramatul asta Zmau militian batran care a luat 0.0000001 voturi ce mai cauta la ciolan ?Traseist prin 10 partide....
2 februarie 2018, 19:32
Agramatul asta Zmau militian batran care a luat 0.0000001 voturi ce mai cauta la ciolan ?Traseist prin 10 partide....
28 ianuarie 2018, 10:58
Noul Cod Penal al Romaniei:-Se schimba fundamental inselaciunea: va face puscarie cel inselat, pentru ca e prost;-Darea de mita a fost trecuta la fapte caritabile;-Din lipsa fondurilor, procurorii pot face interceptari cu taxa inversa;-Pe langa calomnie, in noul Cod Penal va fi introdusa si mega- calomnia, cand spui adevarul despre un politician aflat la putere.-
28 ianuarie 2018, 10:50
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Am fost învăţat de mic în familie: când am posibilitatea să ajut pe cineva, să ajut. Dacă nu pot să ajut, să nu încurc, să îmi văd de ale mele. Chiar şi părintele Arsenie Papacioc spunea vorba asta: Dacă nu poţi să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9250 lei
USD
Dolarul SUA
4.1340 lei
CHF
Francul elveţian
4.4992 lei
GBP
Lira sterlină
5.7441 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7521 lei
XAU
Gramul de aur
238.2808 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3889 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1162 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3425 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1931 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.3 o C
Dorohoi
18.4 o C
Bucecea
18.6 o C
Darabani
18.0 o C
Saveni
19.0 o C
Ştefăneşti
13.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.