Știrea zilei
Elevul viitor arhitect care a redesenat profesionist bijuteria arhitectonică a orașului în speranța că va fi în sfârșit reabilitată – FOTOGALERIE

Din pasiune pentru arhitectură și frumos, un elev de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” a redesenat profesionist fațada și partea din spate a Casei Silion.

Muncă în clasă, muncă și la un cabinet de arhitectură


Codrin Manea și-a descoperit la sfârșitul ciclului gimnazial de la Școala 7 pasiunea pentru construcțiile de artă, așa că în clasa a IX-a și-a îndreptat pașii spre unitatea de învățământ menționată.


Vrând să deprindă cât mai repede tainele acestui domeniu, a început să frecventeze cabinetul arhitectului Mihai Tulbure, proiectantul câtorva clădiri reprezentative pentru Botoșani.


Atras cu predilecție de clădirile de epocă, a dorit să facă neapărat ceva pentru Casa Silion, una dintre bijuteriile arhitectonice ale Botoșanilor și României, aflată din nefericire într-un stadiu avansat de degradare.

 

Reabilitată prin desen, din propria imaginație


A fost la fața locului, pe strada IC Brătianu 22, a studiat unele schițe găsite la amintita firmă și a trecut la treabă.


”Am redesenat fațada și partea posterioară, plus agrementul ușii dintr-o parte cu un mic studio geotehnic. A durat totul undeva la o lună, inclusiv studiul. Am lucrat singur, studiul tehnic a fost efectuat de un expert de la firma dlui Mihai Tulbure. Clădirea nefiind reabilitată, trebuia să o reabilitez eu în desen din propria imaginație. O poză nu am avut de atunci când a fost construită. Și dacă ar fi să reproduc cuvintele dlui Tulbure, ar fi cam primul proiect atât de mare desenat de un elev de clasa a X – a din Botoșani”,


Codrin Manea, elev.


Și poate cea mai mare bucurie a avut-o la final, când și-a văzut efortul încununat prin aprecierile pe care le-a primit de la Alexandru Agavriloae, arhitectul-șef al orașului, care îi este și profesor, și de la arhitectul reprezentativ al Botoșanilor, Mihai Tulbure, care i-a transmis că lucrarea va fi utilizată într-o posibilă și mult dorită reabilitare a imobilului construit în urmă cu mai bine de un secol.

 

O frumusețe care moare în picioare


Potrivit visitbotosani.ro, Casa Silion datează din jurul anului 1900 și îmbină armonios mai multe stiluri arhitectonice (eclectic francez, art-nouveau), fiind încadrabilă în arhitectura Secession. Casa se remarcă prin „claritatea compoziţiei arhitecturale”, căreia „i se subordonează bogăția decorativă a modenaturii, tâmplăriei, feroneriei şi stucaturilor”.


Este plasată în mijlocul unei grădini cu fântână, iar intrarea principală este încadrată de statui. Deținută până în 1948 de familia Silion, a fost naționalizată de comuniști, care i-a dat diverse destinații.


După revoluție a fost retrocedată unor descendenți ai familiei Silion, care nu au vrut sau nu au putut să se ocupe de imobil, care încet-încet s-a transformat într-o ruină. În prezent, se află în custodia unei firme private.

 

”Îmi doresc să contribui la reabilitarea a cât mai multe clădiri din Botoșani”


Revenind la elevul în vârstă de 16 ani, Codrin Manea visează să ajungă student la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București și să vadă Casa Silion reabilitată pe baza desenelor sale.


Pentru că el s-a îndrăgostit iremediabil de arhitectură.


”Mereu mi-am dorit să fac ceva artistic, să fiu în aceeași zonă cu tatăl, am încercat și trompetă, dar nu era de mine, iar pasiunea pentru arhitectură a venit acum un an-doi. Înainte de a face clasa a IX – a mi-am descoperit pasiunea aceasta și îmi doresc să contribui la reabilitarea a cât mai multe clădiri din Botoșani”,


Codrin Manea, elev.


Deocamdată, urmează cursurile clasei de arhitectură de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”, acolo unde o astfel de clasă se constituie doar din patru în patru ani.

 

loading...
Botoșaniul geniilor văzut prin ochii turiștilor: Splendid, dar dezolant / Fraților, suntem în 2020! - FOTO & VIDEO
Când viața bate... visul: Mirel Manea între Que sera, sera și Corul Sclavilor la Monte Carlo, de la primarul de Monaco la ”Bio de Botoșani” – VIDEO & GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

Dezvăluiri făcute în premieră de artista de la Botoșani, cel mai bun fotograf al României: Lumea îmi spunea că din artă nu se fac bani VIDEO & GALERIE FOTO
Ea este Cristina Venedict, fata care are un portofoliu impresionant de fotografii ce au făcut înconjurul lumii, au suscitat interes într-o sumedenie de state și mulți cunoscători de artă au plătit pentru a avea în colecție una dintre creațiile sale.
Mii de botoșăneni stau fără apă de săptămâni întregi, șefii de la „Apă” cer ajutorul Poliției pentru a păzi rețeaua: Domnule, dar chiar vă bateți joc de mine?
Operatorul de servicii de apă și canalizare se adâncește tot mai mult în probleme, în ciuda reorganizărilor și reformelor implementate prin schimbarea directorilor sau a șefilor de servicii.Vara a adus, pe lângă temperaturi ridicate, și perioade îndelungate de timp în care robinetele a mii de botoșăneni se încăpățânează să ofere măcar un strop de apă.
Liberalii de la municipiu forțează schimbarea viceprimarului Liviu Toma ca să-și salveze directorii, ședință cu scântei provocată de foștii PDL-iști
A doua zi după ce, în ciuda boicotului aleșilor liberali, Consiliul Local Botoșani a aprobat o hotărâre privind divizarea Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), Biroul Politic Local (BPL) al organizației municipale s-a întrunit în ședință.
Primarul și Poliția Locală au început demolarea boxelor și magaziilor cu tot felul de acareturi din Centrul Vechi: Nu au autorizații de construcțieVIDEO & GALERIE FOTO
În intenția sa de schimbare a imaginii Centrului Istoric al municipiului Botoșani, primarul Cosmin Andrei a încercat să mai „repare” o serie de nelegalități din zonă.
Procurorii DNA Suceava, a doua descindere la sediul DSVSA pentru cumpărături făcute în mandatul lui Mihai Țurcanu
La o lună și o zi de la primele descinderi care au fost efectuate la sediul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava au revenit la Botoșani.
Coșmarul durează toată vara! Control prin praf, pietre și pământ la drumul Botoșani – Târgu-Frumos, prefectul s-a enervat, drumarii găsesc greu până și apă & motorină – VIDEO & GALERIE FOTO
Exasperat de plângerile venite din partea botoșănenilor pe seama lucrărilor la drumul Botoșani – Târgu-Frumos, prefectul Sorin Cornilă, care și-a spart parbrizul la o deplasare pe DN 28 B, a mers personal vineri dimineață pe această șosea. De fapt, acest cuvânt este unul mincinos întrucât, cel puțin până la Copălău, șoseaua a devenit o amintire.
Dați afară de pe computer: Restanțierii la partid, excluși automat la Botoșani printr-o platformă electronică – VIDEO
Membrii Uniunii Salvați România vor fi scoși automat în afara partidului dacă nu își plătesc cotizația. Și asta nu o va face vreun contabil, trezorier sau mandatar financiar, ci un soft.
Un domn și o doamnă: Luptă în taină pentru șefia unei instituții de la Botoșani rămasă cu doar cinci angajați
Concursul va avea loc la începutul săptămânii viitoare, la București, în cursă fiind înscriși doi candidați.
Candidat liberal la președinția CJ pregătit din afara partidului: Nu ar mai dori d-na președinte să candideze la un viitor mandat și atunci se deschid altfel jocurile - VIDEO
Actualul vicepreședinte ALDE al Consiliului Județean ar avea prima șansă să obțină în 2024 nominalizarea pentru candidatura la președinția CJ din partea PNL. Cel puțin asta susține liderul ”de facto” al liberalilor – democrați.
Loading...
Poate cel mai sărac director din istoria municipalității: N-are vreun bun, doar datorii și a făcut zero lei într-un an întreg
Case, terenuri, mașini plus eventual o vilă pe la munte, bunuri deseori întâlnite în declarațiile de avere ale aleșilor sau directorilor de la Botoșani, ar putea fi catalogate drept visuri de unul dintre noii șefi ai unităților subordonate municipalității.
Botoșănean mort la „Mavromati”, găsit la morgă cu o lovitură la cap: Acuzații din partea familiei - Sunt izbiți de calorifer, de noptieră?
Rudele pacientului acuză că lovitura la cap ar fi avut loc pe secția unde a stat internat și, ca atare, își caută dreptatea la Colegiul Medicilor pentru a afla ce anume s-a întâmplat.
Directoarea Sănătății Publice își pierde postul de director după un concurs incredibil de împrejurări
La ceva peste doi ani de la numirea în funcția de director interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței va fi înlocuită. S-a ajuns în această situație din cauza unui concurs nefericit de împrejurări pentru medicul de la Unitatea de Primiri Urgențe.
A lăsat Botoșaniul pentru cel mai izolat cătun din România: Sunt primul preot care a venit și a stat mai mult printre ei / Părintele ista a nostru nu pleacă - GALERIE FOTO&VIDEO
Și-a închinat viața Domnului, dar nu a ales calea ușoară. A lăsat în urmă familia din Botoșani și a ajuns, la propriu, mai aproape de cer.
Viorica Dăncilă și-a făcut partid și la Botoșani, un colonel abia trecut în rezervă este președinte interimar: N-am făcut politică până acum, dar sper ca acum să-mi iasă - VIDEO
De săptămâna trecută, la Botoșani a apărut o nouă filială de partid. Națiune – Oameni – Împreună, pe scurt NOI, este formațiunea politică prezidată la nivel național de Viorica Dăncilă, fost prim-ministru al României în perioada 29 ianuarie 2018 - 4 noiembrie 2019.
Loading...
Furt de pomină la mall: A sustras un pachet gol de țigări, s-a tăiat la o mână și a lăsat urme de sânge pe vitrine
S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii precedente, alarma fiind dată de paznicul complexului comercial. Polițiștii ajunși la fața locului au deschis dosar penal pentru furt calificat.
Magie la Festivalul „Floare Albastră”, Irina Rimes a ajuns pentru prima dată la Botoșani și a făcut adolescentele să plângă – VIDEO & GALERIE FOTO
Câteva sute de oameni s-au transformat în cele din urmă în câteva mii la cea de-a XIII-a ediții a Festivalului „Floare Albastră” de la Ipotești, reluat în 2022 după doi ani de pandemie.Lidia Buble și Irina Rimes au urcat pe scenă. Două artiste, una mai desăvârșită decât cealaltă, au oferit publicului botoșănean calitate.
Protecția Consumatorilor de la București a descins și în Piața Centrală, a găsit lactate cu mucegai în frigidere ruginite și a închis trei magazine
Complexul Uvertura Mall nu a fost singurul obiectiv vizat de comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care au ajuns la Botoșani în prima jumătate a lunii mai.
DOUĂ restaurante din mall închise de șeful de la București al Protecției Consumatorilor, amenzi uriașe de 60.000 de lei aplicate administratorilor
O „armată” de comisari și șefi ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au ajuns la Botoșani în prima parte a lunii mai 2022.
Apă tăiată în apartament cu executorul și jandarmii, echipajele Nova Apaserv au ajuns la CINCI adrese, un datornic ridicat de pe banca din parc – VIDEO & GALERIE FOTO
După doi ani în care din cauza crizei sanitare, astfel de acțiuni nu au putut fi întreprinse, SC Nova Apaserv SA a reluat debranșările. Între timp, datoriile unora dintre botoșăneni s-au rostogolit, transformându-se în sume uriașe,
Transportul public din oraș intră în rând cu lumea: Bilete vândute prin aplicație, călătorii află de pe telefon când sosește autobuzul
Compania de transport public a municipalității face un prim pas spre digitalizare. SC Eltrans SA a perfectat parteneriate cu administratorii a două aplicații mobile.
Felicitari tanarului care da lectii arhitectilor botosaneni! Munca lui ar trebui finantata si extinsa la toate cladirile aflate in patrimoniul local care asteapta...unele restaurarea, altele naruirea. Toate sunt cu o arhitectura deosebita si cu un generos si frumos spatiu verde. Ar fi pacat sa dispara.Daca s-ar gasi si un investitor cu o la fel de multa daruire si pretuire pentru trecutul istoric care sa le redea viata de altadata, ar fi un castig pentru oras.
19 noiembrie 2021, 10:35
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Eu am o informare scrisă de la dl director, dar vreau să reiasă și din discuțiile pe care le avem: Copălău, până în perioada 30 iunie, estimăm că terminăm tronsonul acela, mai este tronsonul de la Botoșani până la Bălu ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9457 lei
USD
Dolarul SUA
4.6715 lei
CHF
Francul elveţian
4.8931 lei
GBP
Lira sterlină
5.7258 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4368 lei
XAU
Gramul de aur
274.0955 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2433 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2354 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6404 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2000 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6647 lei
Vremea
astăzi
Botosani
27.6 o C
Dorohoi
27.7 o C
Bucecea
26.9 o C
Darabani
21.7 o C
Saveni
28.1 o C
Ştefăneşti
19.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.