Știrea zilei
Orașul unde oamenii cară lemne în apartamente ca să se încălzească, blocurile aduc a tancuri ruginite - VIDEO & GALERIE FOTO
  • Anul 2022: vremuri în care tehnologia ne duce virtual la capătul lumii.
  • În realitatea noastră mioritică, nici vorbă de asemenea invenții. Oamenii încă se încălzesc la bloc făcând focul în sobe.

Orașul cu sobe la bloc

 

Orașul Flămânzi a mai purtat o povară ani la rândul, când era printre puținele unități administrativ-teritoriale cu un sat care nu avea deloc electricitate. Oamenii din acea zonă erau atât de rupți de realitate încât nu aveau cunoștință nici despre numele președintelui țării la unul dintre scrutinele pentru prezidențiale. 

 

Reportaj cutremurător în judeţul lui Ponta & DD - satul în care oamenii stau de 25 de ani fără lumină: O bisericuță, un magazin, să ne luăm și noi o pâine, o bere; Să ne pună lumină, că n-am avut niciodată - VIDEO & GALERIE FOTO

 

Flămânzi a fost totodată cunoscut și ca „orașul căruțelor”.

 

Administrația s-a schimbat, iar conducerea Primăriei a tot încercat să atragă fonduri pentru investiții în infrastructură sau utilități.

 

Și să elimine actualul sistem de încălzire de la blocurile din oraș.

 

„Majoritatea oamenilor folosesc sobele pe lemne. Casele pe care le-am văzut mai recente au centrale pe lemne majoritatea, mai nou au apărut peleții care sunt și mai eco. În perspectivă, nu mai facem nicio promisiune, pentru că am făcut și nu am realizat-o, lucrăm la rețeaua de gaze. Avem mult îngropat deja, puțin suntem împotmoliți la stația de joasă presiune”,

Ioan Guraliuc, viceprimar

 

Magistrala de gaze naturale trece pe lângă oraș, iar Primăria Flămânzi din buget propriu aproape că a terminat rețeaua subterană pentru a asigura alimentare cu gaz măcar la punctele cheie ale orașului.

 

Investiția se apropie de final, fiind în licitație amenajarea unei stații care să preia practic gazul în rețeaua orașului.

 

 

În trecut, în vremea comunismului, botoșănenii de la blocuri aveau căldură în sistem centralizat asigurată de o centrală termică ce funcționa pe păcură. Viceprimarul își amintește: „Au fost acele timpuri tulburi când totul s-a distrus. Inclusiv centrala termică. Acum se vede o epavă acolo, în spatele blocurilor”.

 

200 de apartamente

ar fi cu aproximație la blocurile din Flămânzi, iar oamenii care locuiesc în ele s-au constituit deja într-o asociație de proprietari. Altfel nu ar fi putut accesa fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru anvelopare termică: „Încercăm puțin să schimbăm fața aia comunistă”, spune Ioan Guraliuc, care încheie într-o nouă optimistă: „suntem pe calea cea bună”.

 

Într-adevăr, pe exterior, din cauza burlanelor care preiau fumul de la sobe, blocurile sunt brăzdate de dungi de fum.

 

În ciuda faptului că civilizația a cam întârziat prin zonă, oamenii din Flămânzi au împrumutat și ei din optimismul șefilor din Primărie. Sau poate din răbdarea de a aștepta lucrurile bune.

 

S-au obișnuit să aștepte, iar acum cel mai mult o fac cu gândul la conducta de gaze care ajunge la scara lor.

 

„Noi avem sobe, stau la etajul trei. Cu lemne ne încălzim, avem un garaj în spatele blocului unde le ținem. Și ducem lemnele sus. Până în toamnă sperăm că ajunge la noi. Pentru încălzire e cel mai important, că așa la aragaz pentru mâncare, avem butelie”,

povestea o tânără de la unul dintre blocuri

 

 

Alții care n-au sobe, s-a băgat în vorbă un vecin, se încălzesc la reșouri, însă la costuri mari pe factura de electricitate. Fiecare, după posibilități.

 

Iarna a trecut oricum, la următoarea probabil că vor putea spera la centrale termice pe gaz. Vine vara, care aduce cu sine alte probleme. Lipsa apei în sezonul călduros este una dintre problemele specifice Flămânziului. Oamenii de acolo păreau că s-au obișnuit însă și cu asta.

 

Sunt poate printre puținii care nu se plâng de sistem, de țara asta sau de politicienii care se află la conducere. Dimpotrivă, se declară patrioți și chiar își doresc să pună încă un Drapel Național lângă cel existent, în fața blocului lor. 

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Primăria unui oraș din județ a întrerupt iluminatul public pe timpul nopții din cauza creșterii aberante a prețurilor la electricitate
ACUM: Protest pentru apă în Piața Revoluției, flămânzenii au invadat orașul – GALERIE FOTO&VIDEO

 

Bate vântul în cel mai modern internat școlar din județ, doar OPT copii cazați: Preferă să stea în sânul familiei
Respectivul liceu este considerat un etalon al învățământului din mediul rural având în vedere condițiile pe care le oferă elevilor și deopotrivă profesorilor. Unitatea dispune de clase moderne, laboratoare, cantină, internat, teren de sport și multe altele.
S-a făcut dreptate sub privirile unei mame de 96 de ani: Înalt ierarh și sobor impresionant de preoți la Monumentul dedicat foștilor deținuți politici din Botoșani – GALERIE FOTO
Cei care mai sunt în viață sunt astăzi bătrâni și bolnavi. Nu cer nimic. Au îndurat iadul pușcăriilor sau domiciliile forțate. Acolo li s-au născut copiii, acolo au învățat din nou să iubească, să rabde, să se roage. Poveștile lor sunt dureroase, sunt tulburătoare.
Întrebarea zilei: pe ce loc a terminat FC Botoșani sezonul? MIZA este de vreo 100.000 de euro
Ultima etapă a play-out – ului SuperLigii a produs o situație fără precedent de când se practică sistemul cu campionatul regulat urmat de turneele pentru desemnarea campioanei, respectiv a formațiilor retrogradate.
Un om de afaceri de calibru, o consilieră a prefectului, un director, un inspector și un fost viceprimar, pe LISTA PNL pentru a intra în Consiliul Județean
Plecarea din PNL a foștilor directori ai Spitalului Județean, Viorel Iliuță și Radu Malancea, va aduce doi noi aleși locali la rampă. Cei doi demisionari au renunțat și la mandatele de consilieri județeni, pe care oricum le-ar fi pierdut după părăsirea partidului.
Următoarele garaje care vor fi DEMOLATE în municipiul Botoșani, deținătorii au primit notificări de la Primărie – GALERIE FOTO
După cele peste 80 de garaje care au fost înlăturate din zona aflată în imediata apropiere a Colegiului Național Mihai Eminescu, urmează o nouă serie. De această este vorba despre 17 baterii.
ALARMĂ în zorii zilei la sediul Poliției: Razii în mai multe zone, minoritarii panicați „că li se fură copiii” – FOTOGALERIE
Apelul de prezență la Inspectoratul de Poliție Județean a fost dat la ora 6:00, în dimineața zilei de miercuri, 17 mai 2023.
Se cer salarii mai mari, orele de școală cu semnul întrebării! Sindicaliștii anunță că jumătate din profesorii botoșăneni nu mai intră la cursuri
Greva generală anunțată în sistemul educațional românesc va avea efecte și la Botoșani. Trei sferturi dintre profesorii botoșăneni au anunțat deja că de luni, 22 mai 2023, întrerup activitatea.
SINGURUL cuvânt care i-a salvat funcțiile unei șefe de la Botoșani, demisia aruncată la coșul de gunoi
Celebra ordonanță prin care au fost reduse o serie de cheltuieli bugetare și chiar posturi, deși în măsură mai mică, a tot suferit modificări până la forma finală. În primă fază s-a vorbit de interzicerea cumulului pensie – salariu.
Direcția de Drumuri a județului angajează cantonieri, candidații trebuie să aibă cunoștințe culinare și pasiune pentru... gătit: Mă pufnește și pe mine râsul
Anunțul a fost postat pe pagina instituției aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Botoșani, pe data de 8 mai 2023.
Spargere la o asociație de proprietari plină de VIP-uri, la câteva ore după o ședință cu scântei - FOTOGALERIE
Sediul Asociației de Proprietari nr. 2 din municipiul Botoșani, situat în zona ultracentrală a orașului, a fost spart la câteva ore după o discuție privind convocarea Adunării Generale și situația financiară.
Șefimea de la Botoșani „menținută” din pix pe posturi călduțe de Guvernul Ciucă – LISTA directorilor
„Ordonanța austerității” așa cum a ajuns să fie cunoscută a fost publicată în seara zilei de luni, 8 mai 2023. Limitarea cheltuielilor de către Guvernul Nicolae Ciucă s-a rezumat la o serie de interdicții de ordin financiar însă are și un rol de protecție asupra unor persoane cu funcții de conducere, obținute în cele mai multe dintre cazuri, pe criterii politice.
Președinte nou la FC Botoșani, reorganizare din temelii a clubului: Nu este un viitor așa de roz, dar nici nu-i catastrofalVIDEO
Schimbările profunde pe care Botoșăneanul le anunța la primul club de fotbal al județului s-au produs deja în mare parte. Cei patru acționari de la grupul ”Elsaco” au constituit o nouă companie, pe care se va transfera întreaga activitate din sezonul 2023-2024.
”Tenorii liberi”, stand-up comedy muzical la Filarmonică ”tamponat” de Cozmiță Lascarache care venise la o nuntă: Această fuziune între note și bancnote naște muzicaVIDEO & GALERIE FOTO
Premierele stagiunii aniversare a Filarmonicii ”George Enescu” au continuat vineri seară cu un spectacol cum nu s-a mai văzut la Botoșani și s-a văzut rareori prin România. De la început și până la sfârșit, muzica clasică a fost însoțită de umor și uneori, într-un ton ironic, de acorduri populare și chiar manele.
Centrul „invizibil” al orașului preluat de o tânără din sistem cu viziuni îndrăznețe! Soție de politician, noua șefă are propria carieră – VIDEO&FOTO
Este un centru care, deși deschis de un deceniu în municipiul Botoșani, a „strălucit” mai puțin în spațiul public prin activități dedicate beneficiarilor, de-a lungul anilor fiind mai degrabă motiv de ceartă între șefi.
Bonele sau femeile chemate la curățenie vor fi plătite cu vouchere, șefa de la ”Șomaj”: Pur și simplu are loc un raport de muncă care nu este oficializat – VIDEO
Familiile care apelează la bone fără a avea un raport de muncă sau se folosesc de anumite persoane pentru curățenia în locuințe vor fi obligate, mai mult indirect, să le remunereze sub forma unor vouchere sociale. Acestea ar urma să fie eliberate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.
Primarul Gireadă se gândește să facă oraș din comuna Mihai Eminescu: Are mai mult asfalt decât municipiul Botoșani dacă pun cap la cap străzile asfaltate - VIDEO & GALERIE FOTO
Recensământul desfășurat anul trecut și ale cărui rezultate în detaliu au fost făcute publice în acest an plasează Mihai Eminescu pe primul loc în clasamentul comunelor din județul Botoșani în ceea ce privește populația.
Zero șanse ca drumul Botoșani – Târgu-Frumos să fie gata în termen: I-am văzut că progresau, după care au dispărut efectiv cu utilajele de pe drumVIDEO
Șansele ca investiția la drumul Botoșani – Târgu-Frumos să se finalizeze în termenul prevăzut în contractul încheiat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu asocierea care a câștigat licitația sunt practic egale cu zero.
Meciurile liberale de la Municipiu s-au mutat la Județ: Liderul grupului PNL lăsat baltă de colegi la votul pentru MĂRIREA salariilor – VIDEO
Consilierii județeni s-au întâlnit joi, 27 aprilie 2023, în ședința ordinară aferentă lunii aprilie. Dezbateri au fost doar la proiectul de hotărâre care a vizat creșterea salariilor pentru unii angajați.
Tot la Cornișa, dar în altă parte: Se coace mutarea scenei pentru marile spectacole ale orașului
Construcția unei străzi cu dublu sens pentru accesul cu automobile și a unei pasarele pentru pietonii și bicicliștii care doresc să meargă la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa sunt doar două dintre ideile lansate de primarul municipiului Botoșani după îngrămădeală creată weekendul precedent la complexul de la intrarea în oraș.
Sute de botoșăneni învățați să citească sau să socotească pentru a se putea angaja: Sunt persoane care nu știu să scrieVIDEO
Sunt sute de botoșăneni pentru care găsirea unui loc de muncă, oriunde, pare să frizeze absurdul. Însă, într-un efort susținut de încadrare totuși în câmpul muncii și a analfabeților și semianalfabeților, instituțiile statului încearcă inclusiv să-i învețe să scrie. Sau să citească. Ori să socotească sau să memoreze tabla înmulțirii.
La prețurile de acum, în curând va fi la fel în blocurile din toată țara: încălzire pe bază de peleți.
12 mai 2022, 10:12
De Saveni nu scriu nimic cei de la Botosaneanul, grataru e gratar, papica e la ea acasa. Mai pune primarul o muzica de la Directia 5 si totu e rezolvat. Rusine primarului de la Saveni!!!!
12 mai 2022, 09:21
Așa-i și la Saveni. Dar cine are concert cu Holograf, lipitorile primariilor din România... Acum, ca-s sfințite țevile, totul a intrat în normal. Cand te conduce doinița și costel merge si cu foc în apartament. Hai să fim pozitivi. Avem orasele cu cele mai multe șeminee (nu sobe) pe cap de alegător
12 mai 2022, 08:12
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Marius Croitoru e în staff-ul tehnic la Botoșani, nu antrenor principal că nu poate, dar în partea asta de scouting, recunosc că are un ochi excepțional. Mihai Ciobanu e cu licență, rămâne în continuare el. Croitoru e ...
fashiondays.ro
Curs valutar
26 mai 2023
EUR
Euro
4.9575 lei
USD
Dolarul SUA
4.6194 lei
CHF
Francul elveţian
5.1137 lei
GBP
Lira sterlină
5.7071 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3068 lei
XAU
Gramul de aur
290.0889 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3316 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0134 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3885 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12.7 o C
Dorohoi
12.2 o C
Bucecea
12.3 o C
Darabani
11.8 o C
Saveni
12.7 o C
Ştefăneşti
13.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.