Știrea zilei
TRAGEDIA anului 2018 de la Botoșani: ȘASE copii lăsați orfani, lacrimi pe sicriul părintelui – FOTO&VIDEO

Imagini greu de descris în cuvinte au putut fi văzute ieri la Botoșani, când a avut loc înmormântarea lui Daniel Lupu.

Bărbatul din Botoșani avea doar 34 de ani și trăia în comuna Havârna. Avea o soție la fel de tânără ca el și șase copii, doi băieți și patru fete.

 

Ziua de 13 august 2018 a fost ultima lui zi pe pământ. A plecat de dimineață de acasă pentru a lucra la câmp și nu a mai revenit decât în sicriu.

 

Lucra pe un tractor la baloți de paie, utilajul a prins un mal de pământ și s-a răsturnat peste el strivindu-i efectiv corpul. Traumatismele au fost atât de puternice, încât echipajul de pe terapie intensivă mobilă nu a mai putut face nimic pentru a-l readuce la viață.

 

Daniel Lupu a plecat la Dumnezeu însă a lăsat în urma lui șase copii orfani care vor fi crescuți de văduva lui. Poate, cu ajutorul semenilor. Tocmai de aceea, apropiații cer ajutorul tuturor celor care pot să-l ofere, în măsura posibilităților lor.

 

Iată mesajul transmis în numele familiei:

 

Până luni seara,13 august 2018,aceasta familie a avut tată și soț alături de ei.

În urma unui accident, Dumnezeu a hotărât sa-l ia acasă pe Daniel.

Au rămas soția și cei 6 copilași, cu vârsta cuprinsă între 3-11 ani fără cel care era "stâlpul casei".

Dumnezeu s-a angajat să fie Tată al orfanului și văduvei.

Credem ca Dumnezeu o va face,chiar și prin intermediul unor oameni.

Toți cei care sunt alături de aceasta familie și doresc sa ajute intr-un anumit mod, vor găsi detaliile necesare mai jos.

În primul rând,îi puteți purta în rugăciunile voastre înaintea lui Dumnezeu,iar pentru cei care doresc sa ajute financiar,puteți dona în conturile de mai jos:

 

Nume: Ionela Diana Lupu

Sat Tătărăşeni

Com. Havârna

Jud. Botoșani

 

Nr de tel. 0749593729

0741679307-Sami Lupu.

 

Cont în lei: RO06RZBR0000060020395990

Swift RZBRROBU

 

Cont în euro:

RO76RZBR0000060020395991

Swift RZBRROBU

 

Rugămintea noastră este sa specificați ca este donație.

Va mulțumim, în numele Domnului Iisus!

 

loading...
ACCIDENT MORTAL: Lovit de un VW condus de un tânăr de 20 de ani - GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store

 

Cornișa a dat pe din afară din prima seară, de la mașini și terase până la scena cu artiști internaționali, lasere și artificii înălțate spre cer în miez de noapte – VIDEO & GALERIE FOTO
Prima seară a manifestărilor din cadrul Zilelor Orașului Botoșani, care coincid în acest an cu inaugurarea Cornișa Aquapark & Sports, au adus probabil cel mai mare număr de participanți de la sărbătorirea acestora din urmă cu mai bine de două decenii.
Explozie impresionantă de sunet și lumină la avanpremiera de la Cornișa, a fost club în aer liber noaptea trecută – VIDEO & GALERIE FOTO
Organizatorii Zilelor Orașului, care în acest an coincid cu inaugurarea Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, au efectuat joi seară probele finale la instalațiile de sunet și lumini. Iar ceea ce a ieșit a fost de-a dreptul impresionant.
A tras camionul în față și a plecat! Încă o bancă a părăsit Botoșaniul – FOTOGALERIE
O nouă bancă se alătură mulțimii celor care au plecat din Botoșani, preferând să își continue afacerile din nordul Moldovei de la Suceava. Patria Bank este ultima instituție financiară care a făcut acest lucru.  
Vilă cu spații comerciale la parter construită pe terenul vândut de un fost președinte de partid
Investiție nouă pe una dintre cele mai circulate artere din municipiul reședință de județ: pe Calea Națională, zona de ieșire spre Șoseaua Iașului, un investitor privat ridică o clădire care va avea spații comerciale la parter și locuință la etaj.
Asediu pentru Andra la Ipotești: S-a umplut stadionul, s-a blocat circulația, a venit Poliția – VIDEO & GALERIE FOTO
Ajuns la a XII – a ediție, festivalul Floare Albastră organizat de Primăria și Consiliul Local Mihai Eminescu a avut parte în prima zi de cea mai mare asistență din istorie.
Zeci de mii de botoșăneni UMILIȚI de stat și puși pe drumuri aiurea - FOTOGALERIE
În județul nostru sunt zeci de mii de persoane care beneficiază de bilete de călătorie gratuite, pe care le pot folosi atunci când merg cu trenul sau cu autocarul în diferite locuri din țară. Cert este că acestea se eliberează pentru întreg județul, doar într-un sigur loc.
Șefii Botoșanilor și-au luat concediu ca să plece la miting la Iași, primăriile pesediste golite de oameni – GALERIE FOTO
9 mai 2019 va rămâne în memoria colectivă a iubitorilor PSD dar și a celor mai vehemenți opozanți ai lor, ziua în care s-a dorit o demonstrație de forță de necontestat din partea lui Liviu Dragnea, probabil cel mai huiduit lider din istoria acestui partid.
TRAGEDIE: Șeful de la Evidența Populației a încetat din viață
Șeful Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului (SPCEPJ) Botoşani a decedat seara trecută pe un pat de spital din București.
Campionul nesimțirii este din Botoșani: Bărbatul care nu și-a achitat NICIODATĂ facturile la apă și a ajuns la o datorie uriașă
Trăim într-o eră modernă, a confortului, iar cei mai mulți oameni muncesc zilnic pentru a beneficia de acest lucru. Alții, se pare că vor să se bucure de anumite servicii gratis, fără a-i interesa că orice lucru costă. Cel puțin, în anul 2019, există o persoană care niciodată în viața sa nu a achitat vreo factură la apă. Este de necrezut, însă se întâmplă chiar în municipiul Botoșani.
Cel mai tânăr șef de instituție din Botoșani are 28 de ani!
La nici trei decenii de viață, un botoșănean din municipiu se numără printre fericiții ai căror parcurs către o funcție publică de conducere nu a fost unul de durată.
Pe o STRADĂ din municipiu asfaltată recent mașinile NU au voie să parcheze, vecinii somați să-și bage autoturismele în curți – FOTOGALERIE
Este una dintre străzile care a stârnit multe discuții în contradictoriu în plenul municipal între cele două grupări politice reprezentantive. Dincolo de factorii decidenți sunt cetățenii de pe respectiva stradă care au așteptat ani de zile asfalt și în fața caselor lor.
LOCUL de la Mavromati unde se pun diagnostice GRELE: Asistent cu 25 de ani vechime - Aici NU sunt presupuneri
Există fel și fel de meserii, unele mai cunoscute, iar altele mai puțin cunoscute. De această dată, am pătruns într-un laborator, unul în care se pun fel și fel de diagnostice, un laborator care pentru mulți dintre noi este o necunoscută.
Mirajul străinătății destrămat în 8 luni: O familie din Botoșani s-a mutat „definitiv” în Canada unde a realizat că tot România este acasă – GALERIE FOTO
Eusebiu și Ramona s-au căsătorit în urmă cu 13 ani de zile și sunt fericiții părinți a doi băieți și o fetiță. Imediat ce au devenit răspunzători de micile suflete care au rezultat din iubirea lor, au început și frământările amestecate cu îngrijorarea specific părintească, la gândul privind viitorul copiilor. Au încercat „străinătatea” care s-a dovedit mai amară decât în versurile poeților și au revenit acasă, în România, trăind o poveste care poate fi un exemplu real de viață pentru mulți dintre tinerii botoșăneni și nu numai.
INTERVIU cu femeia din Botoșani care încondeiază ouă tot anul: De un deceniu, transmite tradiția la sute de copii – GALERIE FOTO
Sărbătorile Pascale pot reprezenta pentru unii un moment de liniște și pace sufletească, pentru alții o reîntoarcere la credință și rugăciune. Cert este că indiferent de însemnătate, Paștele vine la pachet cu o multitudine de sentimente și o atmosferă unică.
HRISTOS A ÎNVIAT! ... Și la biserica dintre două lumi așteptată de mai bine de un deceniu – VIDEO & GALERIE FOTO
De mai bine de 10 ani sute și sute de botoșăneni care locuiesc la ieșirea din Botoșani spre Curtești, acolo unde se întâlnesc două lumi, cea urbană cu cea rurală, așteptau să trăiască Învierea Domnului Iisus Hristos în propriul locaș de cult.
Familia Manoliu din Botoșani, cele mai triste sărbători: Au rămas fără casă și lucrurile agonisite de-o viațăGALERIE FOTO
Sărbătorile Pascale sunt despre familie și bucurie, însă pentru o familie din Botoșani, Paștele de anul acesta va fi cel mai trist din toate de până acum. De fapt, nici nu se poate compara, căci nu se mai pot bucura de nimic. Și când spunem nimic, chiar nu exagerăm deloc. Un incendiu le-a distrus tot ce aveau mai de preț.
Preot din Botoșani, MĂRTURISIRI emoționante la ceas de sărbătoare: De la bucuria de a dărui la urare pentru botoșăneni
Sărbătorile Pascale reprezintă un moment deosebit de important cu multe și multe semnificații. Fiecare dintre noi ar trebui sa fim buni, mai iubitori, sa fim atenți la nevoile semenilor noștri. Și nu numai în această perioadă.
„Doctorul” de suflete de la spital: Salvează copiii de la suicid și alină părinții sau chiar cadrele medicale  - GALERIE FOTO
De multe ori pe patul de spital avem nevoie și de un altfel de sprijin, unul duhovnicesc. De aceea fiecare spital are și preoți de caritate în structura de personal. Am stat de vorbă cu Marius Ciobanu, preot la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati, pentru a vedea care este rolul unui astfel de părinte într-o unitate spitalicească.
Adolescentă amenințată cu un cuțit în scara blocului, vinovatul NU știe nici când s-a născut
Unii botoșăneni vor cu orice preț să facă rost de bani indiferent de unde, cum și neținând cont nicio clipă de lege.
După DOI ANI de zile, doi dintre șefii Primăriei ar putea reveni pe posturi, cu tot cu salarii
În luna mai a anului în curs se împlinesc doi ani de zile de la suspendarea din funcții a secretarului municipiului Botoșani, Ioan Apostu și a lui Cezar Puiu, șeful Serviciului Patrimoniu din cadrul instituției.
Sondaj
Cu cine votați la alegerile europarlamentare?
ALDE
PMP
PNL
Pro România
PSD
USR
Nu merg la vot
Declaraţia zilei
”La noi, dacă stingi lumina noaptea, noi luminăm ca fosforul și vă spun și de ce: suntem al doilea județ din țară ca număr de lacuri, mâncăm foarte mult pește, se acumulează fosforul și suntem foarte deștepți. Nu vă mai ...
astratex.ro
otter.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7625 lei
USD
Dolarul SUA
4.2638 lei
CHF
Francul elveţian
4.2211 lei
GBP
Lira sterlină
5.4024 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8610 lei
XAU
Gramul de aur
174.6516 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2379 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4585 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9394 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1839 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1847 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6377 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.